2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKPMG evaluează Hidroelectrica la 2,3 miliarde euro, cu 40% sub preţul acţiunilor...

KPMG evaluează Hidroelectrica la 2,3 miliarde euro, cu 40% sub preţul acţiunilor în portofoliul FP înainte de insolvenţă

Miza evaluării de dată recentă (decembrie) a reprezentat-o posibilitatea acordării de dividende la Fondul Proprietatea. Cum după insolvenţă acţiunile au fost trecute la valoarea zero în contabilitatea Fondului, activul net unitar a scăzut sub valoarea nominală a acţiunii (0,95 lei faţă de 1 leu) iar FP nu mai putea acorda dividende. CNVM a introdus însă o reglementare nouă iar administratorii au avut de ales dacă îşi trec acţiunile la valoare zero pentru companiile în insolvenţă, sau cheamă un evaluator independent care să „preţuiască” societatea.

În acest mod, KPMG a evaluat deţinerile FP la Hidroelectrica (20% din acţiuni) la 10 miliarde lei, faţă de 16,4 miliarde lei cât valora compania în contabilitatea Fondului anterior-3,28 milarde lei era participaţia FP înainte de insolvenţă). Discountul în viziunea KPMG este deci de 40%, un procent apreciabil iar investitorii FP care râd cu un ochi aflând că vor primi dividende, ar trebui să plângă cu al doilea când se uită spre valoarea redusă a activului net.

Corecţii aproape pe linie

Odată cu evaluarea participaţiei la Hidroelectrica la 2 miliarde lei, efectuată de către KPMG, au mai fost evaluate independent şase participaţii nelistate. Pachetul de la Complex Energetic Oltenia (21,5% din acţiuni) a scăzut însă de la 1,07 miliarde lei la 880 milioane lei, iar participaţia Fondului la E.ON Moldova Distribuţie (22% din acţiuni) a coborât de la 400 milioane lei la 324 milioane lei. Deţinerea la CN Aeroporturi Bucureşti (20%) a fost evaluată la 272 milioane lei, în scădere de la 322,41 milioane lei, pachetul la Zirom a scăzut la 36,29 milioane lei, de la 52,82 milioane lei, iar participaţia la Poşta Română (25%) a coborât la 80,82 milioane lei, de la 96,42 milioane lei. O singură excepţie, notabilă însă. Participaţia la Nuclearelectrica (9,7%), a crescut de la 497 milioane lei la 648 milioane de lei. În ceea ce priveşte ponderile pe care le au participaţiile FP, conduce detaşat pachetul de la OMV Petrom cu 32%, fiind urmat de pachetul la Hidroelectrica, cu 13% din total (înainte de insolvenţă era însă 21%).

În 2013 dividendele se indexează cu inflaţia

FP a avut anul trecut un profit de 567 milioane lei (127 milioane euro), în creştere cu 4,2% faţă de rezultatul obţinut anul precedent (544 milioane lei). În acest mod, investitorii se pot aştepta la o valoare indexată cu inflaţia a dividendului din 2012 (0,0385 lei/acţiune, brut), dacă rata de distribuţie se conservă, ceea c ear corespunde unui randament la dividend de 6,5%, nu cu mult peste dobânda unui depozit bancar la termen.

În decembrie, valoarea activului net al FP crescut cu 17,4% faţă de noiembrie, la 14,97 miliarde lei, în principal ca urmare a reînregistrării participaţiei la Hidroelectrica, care era prinsă după însolvenţă la valoarea zero. Plasamentele monetare depăşeau 750 milioane lei (454 milioane lei în titluri de stat, de peste două ori mai mult faţă de finalul anului trecut, 317 milioane lei depozite bancare, în creştere cu 7% faţă de decembrie 2011.

 

Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă