3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialChinezii, interesaţi să investească în sistemul energetic din România

Chinezii, interesaţi să investească în sistemul energetic din România

Cu ocazia vizitei oficiale, în ţara noastră, a premierului chinez, Li Keqiang, vor fi semnate mai multe documente de cooperare bilaterală în domeniile energiei.

Este vorba despre Memorandum de Înţelegere între Departamentul pentru Energie si Administraţia Naţională pentru Energie din China, pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare, Scrisoare de intenţie SN Nuclearelectrica – China – General Nuclear Power Corporation (CGN), Acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari – Complexul Energetic Oltenia, Înţelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 si 4 de la centrala termoelectrica Deva şi Scrisoarea de Confort care vizează hidrocentrala de la Tarniţa.

În urmă cu câteva luni, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie, spunea că motivul vizitei sale de o săptămână în China a fost acela de a găsi investitori dispuşi să vină cu banii necesari pentru deblocarea proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, al hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, dar şi pentru modernizarea unor termocentrale. Cele două reactoare noi de la Cernavodă au o valoare de 6,5 miliarde de euro, în timp ce hidrocentrala Tarniţa se ridică la un miliard de euro, ambele proiecte fiind acum blocate din lipsa finanţărilor.

Citeşte şi: Ramona Mănescu: Chinezii ne pot ajuta să dezvoltăm infrastructura

Centrala Tarniţa-Lăpuşteşti este un proiect de dinainte de Revoluţie, în timp ce lucrările la cele două reactoare noi de la Cernavodă ar fi trebuit să înceapă în toamna anului 2010. Niciunul dintre aceste proiecte nu a avansat din lipsa investitorilor.

Nuclearelectrica operează singura centrală nucleareletrică din România, cea de la Cernavodă, care asigură aproximativ 20% din necesarul de energie la nivel naţional. Societatea este controlată în proporţie de 90,3% de Ministerul Economiei, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 9,7%.

De asemenea, anul trecut, Complexul Energetic Rovinari a acceptat oferta depusă de China Huadian Engineering pentru construcţia unei termnocentrale de 800 milioane euro. Al doilea ofertant a fost Marubeni Corporation (Japonia).

Noua termocentrală va fi construită pe amplasamentul a două blocuri energetice ale Complexului Energetic Rovinari, care în prezent sunt dezafectate. Unitatea va funcţiona pe bază de lignit şi va avea o capacitate de cel puţin 500 MW. Investiţia minimă este estimată la 800 milioane de euro.

În ceea ce priveşte Centrala termoelectrică Deva, aceasta are o putere instalată de 1285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur, fiecare bloc constituind o unitate independentă.

Cele mai citite

Trofeul Golden Boy 2024 a fost câștigat de Lamine Yamal

Lamine Yamal, atacantul Barcelonei, a câștigat miercuri premiul Golden Boy 2024, devenind cel mai tânăr câștigător al acestui premiu acordat celui mai bun jucător...

Datoria publică a României depășește pragul de 900 miliarde de lei, atingând 54,4% din PIB

Planul fiscal pe șapte ani, avizat de Comisia Europeană estimează pentru 2024, un deficit bugetar de 7,9% din PIB Datoria publică a statului român a...

Airbnb readuce atmosfera Romei Antice: lupte de gladiatori în Colosseum, după 1.500 de ani

Platforma de închirieri turistice Airbnb anunță un eveniment inedit pentru anul viitor: organizarea unor lupte de gladiatori în faimosul Colosseum din Roma, marcând o...
Ultima oră
Pe aceeași temă