Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat, sâmbătă dimineața, speranța că ordintea publică va fi restabilită, în Turcia, în cel mai scurt timp, ca urmare a loviturii de stat eșuate care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului român este în contact permanent cu instituțiile române competente, cu privire la situația din Turcia, încă de la începutul evenimentelor.
„Turcia este un partener strategic al României și aliat în cadrul NATO, iar stabilitatea țării, pe baza respectării democrației și instituțiilor democratic alese de poporul turc, este importantă pentru securitatea regională, europeană și internațională”, precizează sursa citată.
Astfel, Klaus Iohannis își exprimă speranța că ordinea publică va fi restabilită în cel mai scurt timp.
Cel puţin 90 de persoane au murit şi 1.154 au fost rănite în timpul tentativei de lovitură de stat începute joi noaptea în Turcia, informează agenţia turcă Anadolu, citată sâmbătă dimineaţa de EFE, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, un oficial a precizat pentru Reuters că autorităţile de la Ankara au operat 1.563 de arestări din cadrul personalului militar pe întreg teritoriul ţării după tentativa de lovitură de stat iniţiată de o facţiune din armată.