-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăTechCe intenţii are Traian Băsescu cu PMP

Ce intenţii are Traian Băsescu cu PMP

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că nu mai are obiective politice personale, dar ar mai vrea să transfere formaţiunii sale actuale mentalitatea de învingător. 

'Eu sunt un politician care a obţinut de la votul românilor tot ce se putea obţine. (…). Nu am a le mai cere ceva pentru mine. Eu nu mai am obiective politice personale. Ceea ce aş vrea însă, aş vrea să le întorc românilor încrederea pe care mi-au dat-o timp de 24 de ani, scoţându-mă victorios în toate competiţiile electorale. Aş vrea să ajut la construcţia unui partid nou, a unui partid care nu este şi nu vreau ca vreodată să se spună 'ăsta este partidul lui Băsescu'. Nu. Vreau să se spună că este partidul vostru, un partid făcut să servească România', le-a spus Traian Băsescu celor cinci sute de delegaţi prezenţi la lansarea candidaţilor PMP din Alba la localele din iunie. 

Potrivit Agerpres, fostul şef al statului a menţionat că vrea să transfere PMP-ului mentalitatea de învingător. 'Această mentalitate, pentru un timp, am reuşit să o transfer şi altui partid din care am făcut parte şi al cărui preşedinte am fost, dar ei şi-au pierdut mentalitatea şi s-au predat. S-au predat exact la inamici', a susţinut Traian Băsescu. 

Fostul preşedinte al României a subliniat că politica nu mai are ce să îi dea, deoarece i-a dat tot până acum. 'Mie, politica nu mai are ce să-mi mai dea. Pentru că mi-a dat tot. (…). Toată experienţa pe care am acumulat-o în cei 24 de ani de politică până la urmă am acumulat-o făcând şi lucruri foarte bune, şi lucruri bune, dar şi erori. Toate acestea, că au fost lucruri foarte bune, că au fost erori, au fost făcute pe spinarea poporului român. Şi mi se pare imoral ca, după ce ai acumulat atâta experienţă în deciziile pe care le-ai luat şi care s-au reflectat în viaţa de zi cu zi a românilor, cu atâta experienţă acumulată, să nu transfer această experienţă către un partid', a mai adăugat Băsescu. 

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă