7 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Subvenţia pentru energie verde, în creştere anul viitor

Subvenţia pentru energie verde, în creştere anul viitor

Cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie va creşte anul viitor la 11,9% din consumul final brut de electricitate, de la 11,1% în anul curent, dar impactul în facturi se va menţine la nivelul actual, de 35 lei/MWh.

„ANRE a informat Guvernul, la data de 30 iunie 2014, cu privire la cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul 2015, la nivelul de 11,9%. (…) Impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică se menţine constant la nivelul celui considerat pentru anul 2014, respectiv de 35 lei/MWh, având în vedere că ­pentru atingerea obiectivului naţional nu sunt necesare eforturi suplimentare din partea consumatorilor”, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Proiectul de act normativ a fost elaborat de Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie.

Potrivit angajamentelor asumate de România față de Uniunea Europeană, ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie va trebui să ajungă în 2020 la 24%. Directivele europene prevăd ca în perioada 2015-2016 această cotă să fie de 20,59%.

Guvernul susține însă că „se constată că până în prezent traiectoria orientativă a fost îndeplinită şi depăşită”. Pentru 2014 cota obligatorie a fost stabilită de Guvern la 11,1%, impactul în facturi fiind de 35 lei/MWh de electricitate. „Impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică se menţine constant la nivelul celui considerat pentru anul 2014, respectiv de 35 lei/MWh, având în vedere că pentru atingerea obiectivului naţional nu sunt necesare eforturi suplimentare din partea consumatorilor”, se precizează în nota de fundamentare. Potrivit datelor ANRE, impactul mediu al contribuţiei pentru energia regenerabilă în factura consumatorului final în anul 2012 a fost de 29 lei/MWh. În 2013, impactul în factura consumatorului final a contribuţiei pentru energia regenerabilă a crescut de la 30 lei la 53 lei/MWh la începutul anului, dar a coborât la 35 lei după ce Guvernul a diminuat sprijinul acordat producției de energie din surse regenerabile.    

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Cultura și istoria Malaeziei: cele mai importante situri istorice și tradiții locale

Malaezia este o destinație care te poartă printr-o călătorie fascinantă în timp, un loc unde trecutul se întâlnește cu prezentul într-o armonie uimitoare....

Ilham Aliyev, președintele azer: Armenia e un „stat fascist”

Președintele azer Ilham Aliyev a catalogat Armenia drept un „stat fascist” și amenință că va „distruge” această țară dacă nu va fi imediat dezarmată,...

Curtea de Apel București a publicat motivarea în cazul acțiunii lui Călin Georgescu privind alegerile prezidențiale

Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă