0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Slujba nu aduce fericirea

Slujba nu aduce fericirea

Poate că şomajul nu e un lucru atât de rău, până la urmă. Potrivit unui nou studiu, prezentat de publicaţia Time, un loc de muncă prost plătit, solicitant şi care nu aduce satisfacţii personale, poate fi mai dăunător pentru bunăstarea psihică decât lipsa unui loc de muncă.

 

Având în vedere că un loc de muncă plătit le oferă persoanelor un scop şi un rol în cadrul unei structuri, cercetătorii au considerat, pentru mult timp, că serviciul ar face oamenii mai fericiţi. Acest lucru este adevărat, dacă vorbim despre slujbele de calitate, dar acceptarea unui loc de muncă prost afectează negativ sănătatea mentală.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Naţională Australiană au analizat diferite atribute psihosociale ale unui loc de muncă care afectează bunăstarea psihică, şi au adunat peste 7.000 de chestionare
legate de locul de muncă.

„Am descoperit că acele persoane care au răspuns că nu sunt angajate au o sănătate mentală mult mai scăzută decât cele care au o slujbă, dar, că, deseori, oamenii fără o slujbă sunt mai fericiţi decât cei care au slujbe proaste din punct de vedere psihosocial. „

Trecerea de la şomaj, la un loc de muncă bun din punct de vedere psihosocial este asociată cu îmbunătăţirea stării psihice, în timp ce sănătătatea mentală se deteriorează cu timpul în cazul locurilor de muncă proaste.

Aceste descoperiri subliniază importanţa unui serviciu pentru bunăstarea psihică a unei persoane.

Studiul sugerează că, în loc să caute orice loc de muncă diponibil, persoanele neangajate sau cele care au o slujbă proastă ar trebui să vâneze o poziţie care le-ar oferi mai multă siguranţă, autonomie şi un volum de muncă rezonabil, dar acest lucru este mai uşor de zis, decât de făcut.

Potrivit aceloraşi cercetători, angajatorii ar trebui convinşi să se gândească mai mult la fericirea angajaţilor. „Degradarea condiţiilor de muncă ar putea duce la o dregadare a sănătăţii mentale a angajaţilor. Asta, în cele din urmă, ar fi contraproductiv, atât din punct de vedere economic cât şi social.”

Un factor important în bunăstarea psihică la locul de muncă îl reprezintă şefii, potrivit doctorului Robert Hogan, fost şef al departmentului de psihologie de la Universitatea din Tulsa, citat de CNN.
„Un şef prost poate face pe toată lumea nefericită. Stresul vine ca urmare a unei conduceri proaste”, a spus acesta.

Totuşi, nici cei care sunt extrem de materialişti sau obsedaţi de posesia de bunuri nu pot fi fericiţi, potrivit healthtree.com.

Colegiul din Boston a realizat un studiu pe 165 de gospodării din SUA, care au o valoare netă de 78 de milioane de dolari. Cei care au răspuns chestionarului au declarat că se vor simţi în siguranţă din punct de vedere financiar numai atunci când vor avea un miliard de dolari în bancă.

În plus, cei foarte bogaţi au numeroase dileme datorate materialismului şi grijilor că relaţiile lor cu copiii şi cu prietenii sunt bazate pe bani, într-un fel sau altul. De asemenea, studiul Colegiului din Boston sugerează că materialismul este mult mai prezent la persoanele înstărite decât la cele sărace.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă