2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016INFOGRAFIC Cum a ajuns mai scumpă motorina în România decât în Luxemburg

INFOGRAFIC Cum a ajuns mai scumpă motorina în România decât în Luxemburg

Companiile petroliere nu au ezitat să introducă supraacciza în prețul carburanților, în ciuda amenințărilor premierului Mihai Tudose.  Așa se face că în Luxemburg, țara cu cele mai mari salarii din UE, motorina e mai ieftină ca în România.

O fotografie făcută de eurodeputatul român Siegfried Mureșan pe 15 septembrie arată că un litru de motorină într-o stație din Luxemburg costa 0,985 euro. Asta în condițiile în care Luxemburgul este statul cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din UE, iar România este statul cu al doilea cel mai mic venit pe cap de locuitor din UE.

La noi, introducerea supraaccizei de 16 bani pe litrul de carburant, în aceeași zi, a urcat prețurile la pompă cu circa 9 bani în stațiile Petrom, motorina ajungând la aproximativ 4,8 lei/litru în București. Însă compania OMV Petrom mai scumpise cu câțiva bani carburanții și cu o zi înainte, în anumite stații. „În drum de la Strasbourg spre Bruxelles, am cumpărat astăzi (15 septembrie – n.r.) din -Luxemburg 50,88 litri de motorină pentru care am plătit 50,12 euro (echi–valentul a 230,4 lei), adică 0,98 euro litrul (echivalentul a 4,53 lei/litru). În România, pentru aceeași cantitate, aș fi plătit 245 de lei, adică 4,82 lei/litru”, a notat, pe o rețea de socializare, eurodeputatul.

Benzina, la pragul de 5 lei/litru

După supraacciză, benzina a sărit de 4,9 lei/litru, în medie, în stațiile Petrom din Capitală, cele mai ieftine. În alte rețele de benzinării, gen MOL sau OMV, prețul benzinei e la un ban–doi distanță de pragul de 5 lei/litru. Comparativ, acum o lună, pe 18 august, motorina costa 4,58 lei, iar benzina costa 4,63 lei/litru, în medie la nivelul țării. Nici în județe sărace ca Vaslui sau Botoșani carburanții nu sunt mai ieftini de un euro. Într-o benzinărie Petrom din Botoșani, motorina standard costa ieri 4,71 lei/litru, iar benzina 95 se vindea cu 4,83 lei/litru.

Unde se găsesc carburanți mai ieftini în UE

Ultima statistică publicată de Comisia Europeană în buletinul săptămânal privind prețul carburanților arată că pe 11 septembrie prețul mediu al benzinei în România, cu toate taxele incluse, era de 1,019 euro/litru, al doilea cel mai scăzut din UE, după Bulgaria, unde costa 1,017 euro/litru. La motorină, prețul mediu la noi era, săptămâna trecută, de aproape 1,013 euro/litru, în timp ce în Luxemburg era de 0,985 euro/litru, cel mai mic din UE. De asemenea, prețuri mai mici ca la noi se găsesc în Bulgaria (0,995 euro/litru), în Letonia (1,003 euro/litru), Lituania (1,009 euro/litru).

Chiar dacă prețul carburanților din România e printre cele mai mici din UE, raportat la puterea de cumpărare e printre cele mai mari. Un calcul făcut de „România liberă“ arată că dintr-un salariu minim un luxemburghez își poate cumpăra 1.687  litri de benzină, un neamț – 1.073 litri, în timp ce un român își permite doar 312 litri.

Premierul spune una, ministrul Finanțelor, alta

Disperat că nu are destui bani la buget pentru plata salariilor și pensiilor, Guvernul a decis să reintroducă supraacciza la carburanți, în valoare de 32 de bani pe litru. Ea a fost introdusă în 2014 tot de un guvern PSD, iar de la 1 ianuarie 2017 fusese eliminată. Premierul Mihai Tudose a dat asigurări că supraacciza nu se va regăsi în prețuri. „Nu-i va influenţa negativ (pe români – n. red.). Pot să-i asigur.“. Că premierul se aștepta totuși la scumpiri se vede însă inclusiv din decizia luată de Guvern de a aplica majorarea în două trepte, cu 16 bani la 15 septembrie și cu încă 16 bani de la 1 octombrie. Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a explicat că taxa va fi introdusă etapizat tocmai „pentru a nu crea un șoc la nivelul consumului”.  

Cele mai citite

Zelenski acuză Rusia că transformă Ucraina în „teren de testare”

"Vecinul nebun" rus foloseşte Ucraina ca "teren de testare", a denunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui forţe aeriene au acuzat Moscova că a...

Țara din Europa care propune șapte ore suplimentare de muncă pe an fără plată

Guvernul francez, confruntat cu presiuni bugetare semnificative, a propus o măsură controversată care ar impune cetățenilor să lucreze șapte ore suplimentare pe an fără...

Zelenski acuză Rusia că transformă Ucraina în „teren de testare”

"Vecinul nebun" rus foloseşte Ucraina ca "teren de testare", a denunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui forţe aeriene au acuzat Moscova că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă