Revolta pensionarilor din toata tara s-a soldat, deocamdata, cu o singura certitudine – majorarea punctului de pensie cu cinci procente in septembrie 2007. O crestere a cuantumului se va aplica unor varstnici in luna viitoare.
In luna iulie, 1,7 milioane de pensionari vor primi pensii majorate. Acestia au muncit inainte de 1963, dar salariile avute nu au fost trecute in cartile de munca. O pensionara a lucrat ca educatoare din 1947 si pana in 1963 cand a avut un punctaj minim fiindca nu a reusit sa obtina nici o adeverinta de la gradinitele unde a lucrat, desi acestea au apartinut primariilor. Acum are o pensie meschina de doar 382 RON, dupa aproape 40 de ani de activitate. In luna viitoare va primi 520 de lei, majorarea cuvenita fiind de 138 lei. La 21 martie 2007 s-a adoptat Ordonanta de Urgenta nr. 19 care modifica Legea pensiilor. Punctajul realizat pentru perioadele cuprinse intre 1 ianuarie 1947 si 1 ianuarie 1963 cand salariul minim s-a inlocuit cu salariul mediu pe economie s-a refacut, astfel ca pentru fiecare an s-a acordat un punct. Pentru o pensie de urmas cu situatie similara, crestrea va fi de 74 lei. Surse autorizate din Casa Nationala de Pensii ne-au spus ca majorarile s-au realizat prin intermediul unui program informatic, iar majorarea medie aplicata este de 32 lei. Pensionarii care au obtinut adeverinte pentru anumiti ani, pentru care li s-au recalculat cuantumurile din perioadele respective, primesc mai putin bani, chiar si sub un leu, dar sunt si cazuri cand majorarea ajunge la 265 lei, adica peste 2,6 milioane de lei vechi. Acesta a precizat ca pensionarii care au optat pentru primirea drepturilor la domiciliu, prin postasi, vor intra in posesia banilor dupa 14 iulie 2007.