Ministerul Apărării Naţionale a scos la concurs mai multe posturi în cadrul instituţiei, de la nivel de comandant brigadă până la şef structură din cadrul Statului Major General.
Pe site-ul Direcţiei Management Resurse Umane din sistemul informatic militar au fost publicate, miercuri, posturile vacante. Măsura vine în urma deciziei ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, de a asigura un proces transparent de ocupare al acestor poziţii în cadrul ministerului.
Activităţile de selecţie în vederea încadrării acestora vor fi demarate în perioada următoare.