19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Marfin Bank, aparţinând defunctei Laiki Bank, plăteşte cea mai mare dobândă la...

Marfin Bank, aparţinând defunctei Laiki Bank, plăteşte cea mai mare dobândă la euro: 4,5%

Aflaţi mai jos ce randamente oferă Marfin deponenţilor autohtoni, cum sunt liniştiţi clienţii la telefon şi cât de repede puteţi obţine 20.000 euro de la ghişeu, din postura de deponent panicat. În altă ordine de idei, ar fi încă o bancă de vânzare în România.

Laiki Bank, banca populară din Cipru ce urmează să fie închisă, deţine în România o bancă mică, Marfin Bank, cu depozite atrase de 180 milioane euro de pe piaţa locală. Primul impuls a fost să ne uităm la dobânda bonificată la euro. Randamente mari, foame mare de bani (poate chiar din partea băncii-mamă?). Astfel, un depozit la 6 luni la Marfin are dobânda (fixă) de 4,25% pe an, cea mai mare de pe piaţă. Pe locul doi vine în topul randamentelor ATE Bank (4,15%), urmată de Piraeus şi Volksbank (sub 4%).Este cea mai mică scadenţă oferită de Marfin, iar în acelaşi interval dobânda pentru lei este de 6,25%. Cine vrea să-şi blocheze banii 12 luni (”Depozitul 12+1”), are dobânda de 4,5% şi primeşte suplimentar şi dobânda pe o lună, fapt ce lasă concurenţa cu ochii în lacrimi. Acelaşi depozit are la lei dobânda de 6,5% şi la dolari de 4% (!).

Nu vrem să sugerăm că Marfin ar fi în pericol de închidere şi în România. Banca e persoană juridică română, nu şi-a prins urechile în creditarea statului…grec cum a făcut Laiki, în plus e pusă la adăpost în primul rand de dimensiunile sale reduse. Nu înseamnă însă că nu va fi scoasă rapid la vânzare dacă tot a rămas orfană iar acţionarii ciprioţi sunt cam faliţi (poate o cumpără nişte ruşi cu depozitele pierdute la banca-mamă?)

20.000 euro retragere? Imediat, dar cu programare

Sun la sucursala din …Berceni a Marfin Bank. “Am nişte bani la dvs, am aflat că banca-mamă e în faliment sau a fost închisă sau aşa ceva,  e cazul să-mi fac probleme?” Nu, nici vorbă, între noi nu e decât o legătură decât de nume, suntem un soi de franciză, persoană juridică română, staţi liniştit”, mi se răspunde. “Bine, dar preşedintele băncii e numit de acţinarii din Cipru, care au mari pierderi acum, dacă primeşte dispoziţie să vireze nişte bani acolo”? “Nu se poate aşa ceva, sunt nişte legi în vigoare”. “Ok, atunci când pot veni să ridic 20.000 euro de la dvs?” “Oricând”. “Daaa? Atunci vin acum să iau banii”. “Sigur, dar ar fi bine să faceţi totuşi o programare, aşa se obişnuieşte pentru sume mai mari de 3.000 euro”.

 Peste 100.000 euro? Depozit “toxic”!

Banca Populară din Cipru (Laiki Bank) va fi închisă potrivit acordului de “salvare” stabililt de autorităţi cu finanţatorii UE/FMI. Vestea bună este că depozitele de sub 100.000 euro sunt pasate la cealaltă mare bancă locală, Bank Of Cyprus. Vestea proastă este că ce trece peste, sunt considerate active “toxice” şi vor face parte dintr-o “bad bank” de unde titularii au mari şanse să se aleagă cu praful de pe tobă. La Bank of Cyprus este transferată şi datoria Laiki de 9 miliarde euro către mecanismul de lichiditate de urgenţă al Băncii Centrale Europene, semn că unii creditori sunt mai egali ca alţii. La Bank of Cyprus deponenţii cu peste 100.000 euro în conturi vor pierd “doar” 30% din sume în urma acordului.

 

Cele mai citite

Dinamo, în pericol! Selmani riscă suspendarea în meciul cu Oțelul

Astrit Selmani, atacantul kosovar al lui Dinamo, riscă suspendarea dacă va primi un cartonaș galben în confruntarea cu Oțelul Galați, un scenariu care ar...

Cu ajutorul unui implant dentar, zâmbetul nu (mai) are vârstă!

Dantura joacă un rol esențial nu doar în funcționalitatea zilnică, ci și în stima de sine și în aspectul estetic. Pentru multe persoane în...

Romgaz a încheiat un contract de creditare în valoare de 150.000 de milioane de euro

Linia de creditare este deschisă pentru 3 ani și va acoperi nevoile de capital de lucru ale Romgaz Romgaz a notificat investitorii de pe bursă...
Ultima oră
Pe aceeași temă