Klaus Iohannis, a promulgat, marţi, Legea Loteriei bonurilor fiscale, astfel că la extragerile următoare vor fi desemnaţi cel mult 100 de câştigători, pentru a stimula participanţii cu premii mai consistente, infomează Mediafax.
Unitatea teritorială a Fiscului unde se depune bonul fiscal câştigător în original va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul şi conţine un număr unic de înregistrere atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional.
Citește și: Veste proastă pentru români legată de loteria bonurilor fiscale
Pentru asigurarea transparenţei, o listă privind bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanţei Publice şi pe cel al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală.
Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.
În situaţiile în care, ulterior efectuării unei extrageri, se constată erori de natură tehnică în desfăşurare acesteia care nu vizează caracterul aleator al acesteia, se va considera că extragerea a fost efectuată correct, iar premiile se vor acorda câştigătorilor în urma extragerii şi după desfăşurarea procedurilor.
Citește și: Ce propune Teodorovici pentru Loteria bonurilor fiscale
Deputaţii au votat în la sfârşitul lunii mai amendamentele la ordonanţa Guvernului după ce ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a propus această soluţie pentru ca sumele câştigate de participanţii la loterie să fie mai consistente.
Teodorovici a declarat la începutul lui mai că o soluţie pentru ca premiile la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase este ca, pentru toate bonurile câştigătoare aferente unei zile, să fie selectaţi doar 100 de câştigători, astfel încât suma primită să fie substanţială, iar solicitarea bonului să fie stimulată.
Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizată a doua zi de Paşte, au fost depuse 18.215 de cereri de revendicare a premiului, cele mai multe în Bucureşti, Cluj şi Braşov, iar la polul opus s-au situat judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, câştigul fiind de 54,9 lei dacă toate bonurile ar fi validate.
Permiul total, de un milion de lei, va fi împărţit egal la numărul câştigătorilor validaţi de către inspectorii fiscali. Lista câştigătorilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, iar plata premiilor se va efecua în maxim 60 de zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, respectiv până la 13 iulie.
Următoarea extragere de bonuri fiscale prevăzută în Ordonanţă este programată pentru luna iulie, însă reprezentanţii Finanţelor ar fi vrut să organizeze o extragere ocazională şi în iunie, pentru bonurile din aprilie şi mai. Deocamdată nu au fost furnizate informaţii suplimentare, dacă extragerea din iunie ar mai putea avea loc, în condiţiile promulgării legii pe 23 iunie.