„Inginerii pot fi foarte buni manageri”

Sorin Dimitriu consideră că, pentru a reuşi în carieră, un tânăr absolvent de Politehnică trebuie să-şi dezvolte parcursul profesional cu multă seriozitate şi cu mult altruism încă din anul I de facultate şi până la dizertaţie.

De asemenea, Dimitriu vorbeşte de faptul că cei mai mulţi manageri sunt absolvenţi ai unor facultăţi cu profil tehnic, dovadă a componentei economice predate în cadrul cursurilor de la facultate. În plus, preşedintele CCIB precizează că deşi ingineria este un domeniu destul de restrâns ca şi calificare, permite o privire largă asupra multor lucruri, inclusiv economice, ce încurajează preluarea de responsabilitate de către tinerii ingineri.

Cu ceva timp în urmă, aţi declarat că printre problemele cele mai dificile pe care le întâmpină firmele bucureştene se află lipsa forţei de muncă înalt calificată. Mai susţineţi acest fapt şi în 2010?

Vreau să vă spun că această situaţie este valabilă chiar la nivelul întregii ţări, pentru că, din fericire, România este în mare parte privatizată, iar, atunci, nu mai pot interveni alte criterii decât competenţa. Oamenii de afaceri care investesc au nevoie de persoane competente care să ruleze afacerile. Şi, din păcate, se cons­tată că există chiar o acută lipsă de calificare în câteva domenii. Spre exemplu, un domeniu care chiar mi se pare periculos este cel al tehnologiilor de sudură, al inginerilor specialişti în acest domeniu. De asemenea, se resimte o lipsă chiar şi printre inginerii metalurgi, pentru că unii dintre membrii noştri nu au reuşit să identifice competenţă la toţi cei care candidau pentru o poziţie în cadrul firmei lor.

Totuşi, se poate vorbi de forţă de muncă necalificată în condiţiile în care Bucureştiul este un centru universitar important al ţării? În Bucureşti, avem, inclusiv, ­Politehnica.

În general, activitatea inginerească presupune foarte multă responsabilitate şi, sigur, nu toţi absolvenţii noştri, deşi au calificare, preferă să aibă răspundere în cadrul unei mari uzini. În schimb, aleg să se angajeze în alte locuri mai comode. Oricum, absolvenţii de Politehnică, indiferent de specializare, sunt persoane care au capacitatea de a prelua responsabilitate. Eu am absolvenţi care sunt directori de bănci, de vânzări în complexe comerciale. În general, ingineria este un domeniu destul de restrâns ca şi calificare, dar îţi permite să ai o privire largă asupra multor lucruri, inclusiv economice. Ca o necesitate impusă de economia funcţională, la universităţile cu profil s-a dezvoltat şi o componentă economică a cursurilor. Prin urmare, cred că inginerii pot fi foarte buni manageri.

Există şanse ca un tânăr întreprinzător să-şi dezvolte o afacere în prezent?

Un tânăr întreprinzător nu va putea dezvolta afaceri în ceea ce priveşte producţia industrială. Pe de o parte, pentru că îi trebuie experienţă, iar asta se dobândeşte în timp. Pe de altă parte, nivelul înalt al necesarului de finanţare al proiectului face dificil astăzi identificarea unor finanţatori sau parteneri. Însă, în alte domenii, unde volumul efortului financiar este mai modest şi în care şi experienţa nu este nevoie să fie atât de bogată, se poate iniţia o afacere.

Cum veniţi în sprijinul acestor tineri?

CCIB organizează nişte cursuri în cadrul unor proiecte europene, în care tinerii pot învăţa despre ce poţi să faci pentru a iniţia o afacere în Bucureşti.

De ce mai este nevoie în a deveni întreprinzător?

Cred că un element foarte important este cultura managerială, curajul de a-ţi asuma nişte riscuri, pentru că omului de afaceri, printre altele, îi trebuie foarte mult curaj. Reuşita în afaceri presupune curaj, acces la finanţare şi informaţii. Un tânăr care vrea să dezvolte un proiect are nevoie de bani. În schimb, chiar dacă poate obţine finanţare, el are nevoie de informaţii. Or, informaţia costă mai mult decât iniţierea unei idei, fapt pentru care informarea este destul de modestă. Orice tânăr trebuie să obţină, în primul rând, informaţia.

Despre ce informaţie vorbiţi?

În primul rând, este nevoie de informare cu privire la piaţă, la concurenţă, la credibilitatea unui astfel de proiect realizat de un român. Spre exemplu, aceste aspecte sunt foarte importante atunci când este nevoie de un împrumut la bancă.

Şi, cum ar putea să obţină aceste informaţii?

CCIB are un produs prin care oferă informaţie despre piaţă, dar este un produs care costă destul de mult, pentru că baza de date trebuie întreţinută şi necesită informaţii care, la rândul lor, sunt cumpărate.

Săptămâna aceasta, lansaţi Topul firmelor bucureştene, în care premiaţi performanţa. Mai există aşa ceva sau a fost un compromis pentru anul acesta?

Nu aş spune că este un compromis, pentru că rezultatul este determinat exclusiv de calitatea managementului. Un manager care are o cultură veche şi care a militat împotriva capitalismului pe vremea comunismului, cu tot efortul, nu devine un manager performant. Şi, sigur, este o categorie destul de numeroasă în decizia economică din România. Aici, trebuie cineva care să nu fi fost viciat în capacitatea sa de analiză şi, de aceea, principalul motiv al etapei acesteia de mari dificultăţi pe care România o traversează este generată de lipsa capacităţii manageriale. Prin urmare, o să vedeţi în topul de care vorbeaţi foarte multe firme care au performanţă în condiţii de criză, datorită faptului că au un management extrem de ancorat în realitate, ceea ce înseamnă acceptarea ideii de competiţie şi de performanţă. Cei mai mulţi „întind mâna” către stat. Or, competitorul adevărat nici nu acceptă astfel de teze anticapitaliste şi chiar este împotrivă, pentru că este viciată competiţia. Şi, din acest punct de vedere, rezultatele de anul acesta sunt considerate de noi foarte bune.

Care sunt criteriile aplicate pentru desemnarea firmelor performante din Bucureşti şi sunt acestea diferite de cele de anul trecut?

Spre deosebire de alte clasamente, realizate în funcţie de un singur criteriu (cifra de afaceri, domeniul în care activează societatea sau dimensiunea acesteia), Topul elaborat de Cameră are la bază următorii indicatori: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat. Sigur, sunt excluşi cei care au diverse incidente cu băncile, partenerii sau statul. Un element nou pentru anul acesta este acela care evidenţiază modul de utilizare a forţei de muncă: număr angajaţi, disponibilizaţi, calitatea personalului.

Cum aţi ajuns preşedinte al CCIB?

La Camera de Comerţ am ajuns în 1996, unde am fost, pe rând, membru de onoare al Camerei, membru al Colegiului de Conducere al Camerei Naţionale, preşedintele secţiunii de Industrie a Camerei Naţionale şi vicepreşedinte al Camerei. La alegerile din 2008, ca urmare a demisiei fostului preşedinte, mi-am depus candidatura la CCIB. Am fost ales cu unanimitate de voturi. Asta se explică prin faptul că am avut un suport din partea membrilor Camerei care proveneau din industrie, cercetare, proiectare, şi care au vorbit foarte frumos despre mine în Adunarea Generală a Camerei.

În calitate de profesor la Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor, ce speranţe credeţi că mai au viitori ingineri pe piaţa muncii?

Deşi este criză, în România, se construiesc două capacităţi de producţie a oţelului: una la Olteniţa şi cealaltă la Turnu Severin. Aceste capacităţi au nevoie de ingineri, iar o parte dintre studenţii noştri ajung la aceste complexe industriale. IMGB ­Doosan, prin profilul metalurgic, angajează de asemenea dintre studenţii noştri. Pe lângă acestea, se fac angajări la complexele siderurgice din Călăraşi şi Reşiţa. Domeniul ştiintei materialelor este o zonă în care încă se solicită forţă de muncă. Sunt optimist, pentru că în România, în aceste domenii industriale, sunt prezente şi multinaţionale, care au capacitatea de a identifica valorile profesionale.

În aceste condiţii, ce sfat oferiţi unui viitor inginer pentru a reuşi în acest domeniu?

Tânărul care vrea să-şi consacre viaţa profesiunii lui, trebuie să înceapă acest lucru cu multă seriozitate şi cu mult altruism din anul I şi până la dizertaţie. Un astfel de student, în prima jumătate a unei promoţii, îşi găseşte de lucru în ţară fără nici un fel de dificultate în orice domeniu ingineresc. Pe lângă asta, trebuie să ştii engleză şi multă meserie. Îmi spunea vicepreşedintele coreean de la Samsung Oţelinox Târgovişte că, în 2006, s-au scos la concurs 160 de posturi de ingineri. După un an şi jumătate, au angajat doar 16 români. Şi, l-am întrebat pe vicepreşedintele de atunci de ce nu angajează mai mulţi români. Motivul era că „echipa de evaluare nu era echipă românească”.

Din această cauză, eu am avut tot timpul convingerea că şomajul din România este relativ artificial, din simplul motiv că aceia care nu au de lucru sunt incapabili să ofere societăţii ceea ce societatea are nevoie. În plus, mai este vorba şi de cultura mobilităţii. Românul vrea să trăiască şi să moară unde s-a născut, ceea ce globalizarea nu permite acest lucru. Dar, cu siguranţă, noile generaţii înţeleg mai bine acest lucru.

Aveţi un CV de opt pagini. Cum aţi reuşit acest lucru?

În primul rând, am o activitate de 40 de ani. Dar, eu am avut câteva şanse foarte importante. Prima ar fi că cei 40 de ani de muncă au fost ani în care mi-am desfăşurat activitatea cu plăcere. Un alt element este că pentru mine efortul a fost cumulat prin deţinerea mai multor funcţii în acelaşi timp, ceea ce mi-a făcut plăcere.

În plus, m-am simţit împlinit din punct de vedere profesional în toate mediile în care am activat şi am reuşit să le îmbin, zic eu, cu succes, cea mai bună dovadă în acest sens fiind faptul că şi astăzi activez la Politehnica bucureşteană, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, conducând Departamentul de Inginerie Economică şi coordonând masterul „Ingineria şi managementul producţiei materialelor”, fac parte din boardul Institutului Naţional de Cercetări Aerospaţiale (INCAS) şi al Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic Politehnica (AMCSIT) şi conlucrez cu colegii metalurgişti în cadrul Uniunii Balcanice a Metalurgiştilor, pe care o conduc. Toate acestea completează în mod fericit activitatea pe care o desfăşor de aproape doi ani la Camera bucureşteană, în calitate de preşedinte. Foarte utilă în actuala poziţie, de preşedinte al Camerei bucureştene, îmi este experienţa dobândită în perioadele în care am fost vicepreşedinte al Comisiei de Politică Economică, Reformă şi Privatizare a Camerei Deputaţilor şi consilier al preşedintelui României, în contextul în care una dintre preocupările constante ale CCIB şi ale sistemului cameral, în general, este reprezentarea intereselor membrilor noştri în faţa autorităţilor, inclusiv prin prezentarea de măsuri concrete de stimulare a mediului economic şi chiar prin iniţierea de acte normative. Tot la capitolul împliniri profesionale, aş vrea să amintesc privatizările de succes realizate în perioada în care am condus Ministerul Privatizării şi Fondul Proprietăţii de Stat. 

În loc de CV

Sorin Dimitriu deţine, în prezent, zece funcţii importante după cum urmează: preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, preşedinte al Institutului Naţional de Cercetare „Elie Carafoli”, preşedinte al Uniunii Balcanice a Metalurgiştilor, preşedinte al Institutului de Prognoză Metalurgică a Ţărilor Balcanice, cercetător de gradul I în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică şi Inovare Transfer Tehnologic, preşedinte al Federaţiei Inginerilor metalurgi din România şi preşedinte al Fundaţiei ­„Premiul Român pentru Calitate – J.M.Juran”.

În trecut, Dimitriu a mai lucrat în cadrul Ipromet Bucureşti, Ministerul Industriei Metalurgice, Fondul Proprietăţii de Stat, Silcotub Zalău, Parlamentul României şi Ministerul Privatizării.