» Unul dintre cei mai importanti indicatori din economie, cel care urmareste evolutia preturilor de consum sau inflatia, poate fi privit si din perspectiva personala, nu doar ca indice oficial.
» In functie de structura bugetului individual, puteti constata ca de la inceputul anului ati suferit mai mult din cauza inflatiei decat colegul de birou.
Lunar, institutul national de Statistica publica indicele preturilor de consum, care arata cum s-au miscat preturile bunurilor si serviciilor consumate in economie. Comparatia se face cu luna anterioara sau cu anul precedent (ultimele 12 luni). Cand preturile cresc, economistii spun ca avem de-a face cu inflatie. Statistic vorbind, toata lumea se raporteaza la indicele oficial. Asta ar fi inflatia mare. Statisticienii alcatuiesc un cos de consum si calculeaza o medie a variatiei preturilor care devine unul dintre cele mai importante repere din economie. Statistica publica indicele general, dar si indici care arata, distinct, cum au evoluat preturile la marfuri alimentare, nealimentare si servicii.
Consilierii de finante personale folosesc insa si ceea ce ei numesc "inflatia personala". In Marea Britanie, de pilda, chiar Oficiul National de Statistica pune la dispozitia consumatorilor un calculator care le arata ce diferenta este intre indicele oficial si cel personal. Ideea a fost adusa recent si in Romania, printr-un proiect de educatie financiara numit "scoala de bani", derulat de una dintre cele mai mari banci din piata. Sa vedem cum puteti folosi un astfel de instrument. Ati observat poate ca, mergand la supermarket, de pilda, cu acelasi buget de acum trei-patru luni, parca puneti in cos mai putine produse. Sau pe aceeasi lista de cumparaturi platiti mai mult decat ar reprezenta indicele preturilor de consum calculat pentru perioada amintita.
Cum spuneam, indicele oficial este o medie si se calculeaza pe baza unui cos de consum – sa-l numim standard, fixat la 10.000 de puncte –, in care fiecarui capitol sau subcapitol de cheltuieli i se aloca o anumita pondere. Sa luam, spre exemplu, transportul (urban si interurban). Daca folositi frecvent masina pentru serviciu si deplasari in weekend, in bugetul personal proportia acestui capitol de cheltuieli este mai mare decat in cosul standard (unde ocupa 182 de puncte). Veti simti deci mai puternic o majorare a pretului la combustibil decat cineva care nu are masina. Un alt exemplu este chiria: in cosul statisticii oficiale, proportia este de 71 de puncte – observati ce mica e in raport cu transportul. Pentru majoritatea romanilor proprietari de apartamente, o majorare a chiriilor nu s-ar simti. Dar pentru cineva care locuieste in Bucuresti, sa zicem, si care a inchiriat o garsoniera cu jumatate din venit problema inflatiei se pune in alti termeni.
Asadar, dincolo de cifrele oficiale, inflatia personala se leaga direct de obiceiurile de consum si de structura bugetului individual sau familial. Un calculator elaborat de inflatie personala v-ar ajuta deci sa vedeti ce categorii de cheltuieli sunt mai sensibile la majorarile de pret si, eventual, sa faceti unele ajustari. Spre deosebire de varianta britanica, cea romaneasca face doar un calcul sumar. Seamana mai degraba cu un gadget in care puteti introduce venituri si cheltuieli lunare ale unui buget semianual. La final, obtineti un calcul, fara sa stiti insa ce capitol a suferit cel mai mult din pricina inflatiei.