Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, le-a transmis, marţi, proprietarilor de yachturi şi vile, care cheltuiesc mult pentru vacanţe scumpe, dar fără să justifice banii prin venitul declarat statului, că nu vor avea „linişte” anul viitor, deoarece urmează să fie impozitaţi corespunzător, potrivit Mediafax.
„Pentru acele persoane fizice care nu îşi declară veniturile, adică sunt în situaţia să aibă venituri foarte mari şi impozite zero, fără să aibă venituri a căror impozitare să se fi făcut în mod legal, le transmit că nu pot să stea liniştit. Adică cei care au yachturi, vile şi îşi petrec vacanţele în locurile unde tarifele sunt extrem de mari, iar ei nu pot să justifice (cheltuielile-n.r.) prin veniturile declarate”, a spus Ialomiţianu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Executivului.
Guvernul a decis, joi, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a susţinut că acţiunile de control în cazul marilor averi în scopul impozitării vor fi declanşate anul viitor pentru 200-300 de persoane, în principal patroni foarte bogaţi care în ultimii ani au omis deliberat să înregistreze veniturile pe firmă, sustrăgându-se de la plata impozitelor.