2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Girantii, victime colaterale ale concedierilor

Girantii, victime colaterale ale concedierilor

In perioada de expansiune a creditelor, girantii nu erau prea greu de gasit si de convins. La urma urmei, mai toata lumea alerga dupa imprumuturi, bancile erau generoase, amicul/colegul venea cu formularele, uneori nici nu mai era nevoie ca girantul sa mearga la ghiseu. Daca nu girai, puteai strica o prietenie… Pericole? Economia mergea, imobiliarele cresteau, valurile de concedieri erau un cosmar incheiat in ’98-’99. Cati dintre cei care au semnat un contract de girant si-au pus serios problema ca la un moment dat chiar s-ar putea sa plateasca ei in locul debitorului? Solvabilitatea imprumutatului? „Hai, dom’le, ca nu se intampla nimic!” Cati au citit cu atentie hartiile pe care l-au semnat? stiti, de pilda, ca pana la executarea silita a datornicului bancile prefera sa bata, mai repede, la usa girantului? Iata cateva posibile solutii de uz general, in cazul in care ati girat si va intrebati ce puteti face daca deveniti victima colaterala.

Girul financiar acordat cuiva nu este o chestiune de sertar, mai cu seama in perioada de criza. Ar trebui sa fiti la curent – discret – cu situatia financiara a persoanei pe care ati girat-o. De vreme ce v-ati expus pentru debitor, e bine sa discutati deschis in ce masura exista riscul ca amicul/colegul sa nu poata plati. Nu inseamna neaparat ca persoana sa va prezinte lunar un raport asupra bugetului personal, dar daca a rupt legatura cu dvs. sau refuza sa discute despre acest subiect, cred ca puteti avea motive de ingrijorare.
De regula, girantii se recruteaza din cercul de prieteni/colegi. N-ar fi rau sa stiti cine este celalalt girant si sa luati legatura cu el. Doua persoane pot avea mai multa forta de presiune si, daca debitorul e bine intentionat, in trei puteti gasi mai usor o solutie.

Cautati hartiile pe care le-ati semnat si recititi cu atentie obligatiile si drepturile. (Sper sincer ca nu ati ratacit contractul!) Vedeti in ce situatie sunteti obligat sa platiti si faceti-va rapid un calcul ca sa evaluati efortul financiar. Cazul cel mai „fericit” este daca debitorul are doar o problema temporara, situatie in care – desi e neplacut – ar trebui sa aveti o rezerva echivalenta cu cateva rate. Problema serioasa apare daca banca declara tot  imprumutul scadent anticipat si trebuie sa achitati dintr-o data o suma consistenta.

Daca banca a „intrat” pe salariul dvs., sunteti deja in criza acuta. Asta va obliga sa va revizuiti propriul buget si sa va pregatiti pentru ce este mai rau. In aceasta faza, sunt mari sanse ca de la debitor sa primiti doar scuze sau sa vedeti cum ridica din umeri si spune: „Nu pot plati!”. Relatia se poate deteriora brusc si nu va mirati daca omul va evita (de exemplu, nu mai raspunde la telefon).  In final, daca ajungeti bun de plata, ca girant va puteti intoarce impotriva debitorului pentru recuperarea banilor, dar pregatiti-va pentru o lupta de uzura. Veti realiza, probabil, ca gestul generos de acum cativa ani a fost pripit, dar deja va fi prea tarziu. Asa ca aviz amatorilor…

Cele mai citite

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă