3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Financial Times: "Aproape 7 milioane de angajați români vor avea pensii mai...

Financial Times: „Aproape 7 milioane de angajați români vor avea pensii mai mici”

Aproximativ șapte milioane de angajați din România vor suferi o reducere semnificativă a pensiilor lor viitoare în urma reformelor adoptate luna aceasta de Guvernul condus de premierul Mihai Tudose, scrie cotidianul Financial Times.

Potrivit publicației citate, România a decis să diminueze contribuțiile la fondurile private de pensii pentru că Executivul se străduiește să își respecte promisiunile ambițioase privind reduceri de taxe și majorării de salarii, fără însă a încălca limita de deficit bugetar impusă de UE, respectiv 3% din produsul intern brut.

Potrivit legislației, românii cu vârsta sub 35 de ani direcționează o parte din contribuțiile sociale spre schemele de pensii private care vor completa pensia de la stat. Însă, Guvernul de la București a decis să reducă contribuțiile la pilonul II de pensii private de la 5,1% până la 3,75% începând din 2018.

Secretarul general al Asociației pentru Pensiile Administrate Private din România (APAPR), Mihai Bobocea, susține că reducerea contribuțiilor a dat o lovitură importantă sistemului de pensii adăugând că va diminua încrederea în pensiile private. "Estimăm că această decizie este posibil să ducă la reducerea veniturilor viitorilor pensionari cu cel puțin 20% și, de asemenea, va oferi mai puțin capital pentru finanțarea afacerilor locale via Bursa de Valori", a afirmat Mihai Bobocea.

Potrivit unui studiu european independent, realizat de Federația Asociațiilor de Consumatori de Produse Financiare (Better Finance), între 2008 și 2016, fondurile private de pensii din România au înregistrat randamente anuale de 5,3% după deducerea comisioanelor și inflației, unele din cele mai bune randamente din rândul schemelor de pensii din Europa.

"România a putut să pună la punct scheme de pensii private excelente și nu ar trebui să înceapă să le dezmembreze prin scăderea nivelului contribuțiilor guvernamentale", a declarat Janwillem Bouma, președintele PensionsEurope, o asociație a fondurilor de pensii, cu sediul la Bruxelles.

Îmbunătățirea speranței de viață ar urma să crească numărul pensionarilor cu vârsta de peste 65 de ani până la aproape 30% din populația totală în anul 2040, ceea ce va pune presiuni suplimentare asupra sistemului de pensii finanțat de stat, comentează publicația britanică.

"Aceasta va prezenta provocări majore dacă nu se adoptă politici adecvate pentru contrabalansarea acestor efecte", a apreciat Janwillem Bouma, precizând că sunt necesare mai multe economii la pensiile private pentru consolidarea creșterii economice a României.

Guvernul de la București a adoptat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, un act normativ care prevede diminuarea contribuțiilor la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75% începând din 2018.

Potrivit unei analize realizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 5.587 lei (1.215 euro), la 30 septembrie 2017, în creștere cu 18,41% față de decembrie 2016.

Un număr de 683.098 de participanți, respectiv primii 10% din total participanți în funcție de valoarea contului, dețineau cumulat 16,13 miliarde de lei, 42,27% din activele Pilonului II, rezultând o valoare medie a contului de 23.618 lei.  
  
De asemenea, 1.707.745 de participanți, respectiv primii 25% din total participanți în funcție de valoarea contului, dețineau cumulat 25,95 miliarde lei, ceea ce înseamnă 67,98% din activele Pilonului II, valoarea medie a contului fiind de 15.194 lei. 
  
La 30 septembrie 2017, un număr de 3.415.490 participanți la fondurile de pensii administrate privat, reprezentând primii 50% din total participanți în funcție de valoarea contului, dețineau cumulat 34,23 miliarde lei, rezultând o valoare medie a contului de 10.022 lei.

Potrivit ASF, valoarea totală a activelor nete înregistrată la 30 septembrie 2017 de fondurile de pensii administrate privat a fost de 38,17 miliarde de lei (8,30 miliarde de euro). Ritmul anual de creștere înregistrat a fost de 27,53% (23,43% raportat la moneda euro). Creșterea față de decembrie 2016 a fost de 21,30% (19,77% raportat la moneda euro).

Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă