13.5 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Dormi liniştit cu acţiunile la bursă?

Dormi liniştit cu acţiunile la bursă?

Doar 184 de investitori la BVB cu portofolii în valoare de 20.000 euro ar putea fi despăgubiţi de Fondul de Compensare care dispune de numai 16,4 milioane lei. Pentru a reduce riscul fraudelor pe baza buletinelor false e nevoie de parole după modelul PIN-ului la carduri şi costuri neprohibitive de blocare a acţiunilor la Depozitar.

După un eveniment cu impact emoţional asupra publicului direct interesat de bursă-vezi furturile cu victime celebre precum Daniel Dăianu şi, mai recent, Ana Maria Mihăescu, şefa misiunii IFC în România căreia i s-au furat cu un buletin fals acţiuni de 900.000 lei-apar tot soiul de declaraţii liniştitoare din partea reglementatorilor şi operatorilor din piaţa-“ a fost doar un caz izolat, nu se poate repeta”. Partea proastă este că apelul la calm vine în condiţiile în care Fondul de Compensare pus la dispoziţia investitorilor la bursă este insignifiant. De pildă, dacă în cazul băncilor fondurile de compensare ar putea să acopere un faliment mic spre mediu (FGDB are la dispoziţie aproximativ 3 miliarde lei, 2% din depozitele garantate), în cazul investitorilor în acţiuni s-ar despăgubi maxim 184 de persoane cu portofolii care valorează 20.000 euro din cele peste 5.800 care intră în această categorie (Fondul de Compensare a investitorilor la bursă dispune de numai 16,4 milioane lei raportat la o valoare totală a investiţiilor care ar putea intra sub umbrela sa de 5,8 miliarde lei).

Pentru a-i convinge că “pot dormi liniştiţi, cineva veghează” ar trebui bifate alte câteva “detalii”. În primul rând, costul mare al blocării acţiunilor la Depozitar (200 lei/titlu) trebuie redus. Cine are acţiunile într-un cont blocat la Depozitar ştie că brokerii nu le pot vedea şi oferi detalii despre valoarea portofoliului (în cazul nostru, hoţii care deţineau buletinul falsificat al victimei n-ar fi putut afla de la Carpatica Invest ce acţiuni are Ana Maria Mihăescu) şi nici să le transfere pentru a le vinde ulterior. Din păcate, mulţi se codesc să dea câte 200 lei pentru fiecare societate listată unde deţin acţiuni. În al doilea rând, riscul apariţiei buletinelor falsificate poate fi diminuat dacă deţinătorul contului de acţiuni (aflat la Depozitar sau broker) primeşte o parolă sub forma unui cod PIN pe care să o utilizeze de fiecare dată când solicită transferul acţiunilor de la Depozitar în contul brokerului sau executarea de ordine de tranzacţionare de către broker. Eventuala cerere de schimbare a codului PIN ar putea trezi suspiciuni iar suprinderea pe camere video a celor care o solicită ar reprezenta o protecţie suplimentară.

Să mai spunem că deşi cele mai mari amenzi le-a încasat brokerul Actinvest (cel care  a vândut în final toate acţiunile), cea mai mare responsabilitate o are, în opinia noastră,  Alpha Finance. Agenţii Actinvest nu aveau de unde să ştie că buletinul noului lor client e falsificat, poate doar să li se pară suspect numărul mare de tranzacţii în timp scurt şi retragerea integrală a banilor; în schimb cei de la Alpha Finance, care au primit cererea de transfer a unei părţi a acţiunilor şefei IFC la Depozitar de unde urmau să ajungă la Actinvest, n-au observat că cel care depusese cererea nu era propriul lor client (persoană publică în altă ordine de idei).

“Alpha Finance Romania a trimis inca din luna aprilie un denunt penal Inspectoratului General de Politie Bucuresti prin care a adus la cunostinta utilizarea unor mijloace frauduloase pentru efectuarea unor tranzactii in numele unui client. Astfel de situatii sunt singulare si in scopul preintampinarii acestora, Alpha Finance Romania colaboreaza permanent cu institutiile responsabile ale statului, raportand conform legii, cazurile in speta. In precizarea celor de mai sus, mentionam ca actiunile respectivului client care faceau obiectul portofoliul administrat de Alpha Finance Romania au fost transferate, in contextul incidentei acestei fapte frauduloase, la Depozitarul Central. In aceste conditii Alpha Finance Romania asigura suportul solutionarii anchetei penale in vederea identificarii persoanelor responsabile” ne-au declarat cei de la Alpha Finance.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă