2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Cum sa fiti "vanat" si pe timp de criza

Cum sa fiti „vanat” si pe timp de criza

» Pentru a intra in vizorul unui astfel de "vanator de capete" trebuie sa aveti rezultate excelente, sa fiti expert in domeniul in care profesati si o prezenta foarte activa pe piata.

Se spune ca o persoana competenta nu-si cauta loc de munca, ci i se ofera, fiind "vanata". Astazi insa, in conditiile actuale ale pietei fortei de munca, acest lucru nu mai este valabil suta la suta.
Specialistii in resurse umane spun ca si potentialii candidati trebuie sa fie mult mai vizibili decat altadata. Notorietatea conteaza foarte mult in atragerea ofertelor de la head-hunteri. De aceea sunt utile aparitii in publicatii de specialitate, la televiziuni sau la conferinte si seminarii de profil. "Promovarea in acest caz se refera nu numai la publicarea rezultatelor din domeniul respectiv, ci si la largirea retelei de contacte, extinderea modalitatilor de comunicare si interactiune cu cat mai multe persoane, inclusiv prin Internet", explica Monica Vrabiescu, managing director la compania  de resurse umane Hill International, membru in HR Club.

Activarea contactelor, importanta
si recunoasterea meritelor de catre cei din breasla cantareste greu in ochii "vanatorilor". "Recunoasterea realizarilor de catre colegi este esentiala pentru ca, pe langa alte mijloace de recrutare, head-hunterii folosesc si o retea extinsa de contacte si pot lua in considerare recomandarile acestora", este de parere Simona Ion, director de HR la firma KBC Consumer Finance IFN (parte dintr-un grup international activ in domeniul bancar si al asigurarilor), membru in HR Club.
Daca puneti pasiune in activitate si aveti rezultate remarcabile, este foarte greu sa nu fiti observat de un head-hunter. "Daca desfasurati activitatea cu placere, rezultatele nu vor intarzia sa apara. Cei din jur sau cei cu care intrati in contact vor fi influentati pozitiv si vor incepe sa va aprecieze si sa va recomande", adauga Simona Ion.

Certificarile "dau" bine
Pentru a intra in vizorul "vanatorilor de capete" candidatul trebuie sa aiba rezultate excelente, sa fie specialist, un expert in domeniul sau, sa aiba potential pentru dezvoltare si capacitatea de lider. "Cu alte cuvinte, trebuie sa poata dovedi expertiza functionala de top in domeniul sau", afirma Monica Vrabiescu.
Specialistii mai spun ca o experienta bogata in ani si o cariera petrecuta in firme mari, dar si in unele mici, in diverse posturi de top sau de middle management sunt apreciate de head-hunteri.
Foarte cautate sunt persoanele specializate intr-o anumita arie restransa. Este vorba despre meserii unde se cere un grad inalt de competenta si care sunt foarte bine platite. "De exemplu controlor financiar", spune Dana Oniga, HR team leader la Siveco Romania si membru HR Club. Cresterea sanselor de a fi remarcat si cautat, subliniaza Monica Vrabiescu, este strans legata de imbunatatirea performantelor. "Cu cat o persoana este mai performanta intr-un domeniu, cu atat este mai cautata", sustine Monica Vrabiescu.
De asemenea, un candidat devine atractiv pentru head-hunteri atunci cand ajunge intr-o pozitie de un anumit nivel sau cand are competente deosebite, pe care putine persoane le detin. "Este vorba despre obtinerea unor certificari recunoscute international sau national, certificari care fac diferenta. Un MBA in Romania sau in strainatate contribuie mult la cresterea atractivitatii unei persoane pe piata muncii", spune Dana Oniga.

Comportament
Ghid de purtare la discutia de negociere
» Mergeti la discutie informat in detaliu despre cultura organizationala si problemele cu care se confrunta compania care va vrea. Avand aceste informatii, puteti negocia un pachet avantajos. In plus, apreciati corect daca este cazul sa faceti o schimbare de job.
» Realizati o lista cu intrebari pe care sa le adresati "vanatorului", pentru ca acesta va avea tendinta de a vinde cat mai bine compania pe care o reprezinta si este posibil sa exagereze sau sa ascunda anumite aspecte.
» Incercati sa aveti o relatie deschisa, de prietenie, cu "vanatorul".
» Chiar daca refuzati oferta, nu este cazul sa va purtati urat cu head-hunterul. S-ar putea ca a doua oara sa nu va mai caute!
» La negociere, amintiti-va ca a fi "vanat" nu reprezinta garantia unui viitor job.

Sursa: experti in resurse umane

Cele mai citite

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...
Ultima oră
Pe aceeași temă