Ploieştenii plătesc una dintre cele mai mici facturi de încălzire din ţară: ea coboară chiar şi la 100 de lei pe luna de iarnă la un apartament cu două camere. Cu excepţia oraşelor foarte mici, Ploieştiul are şi cel mai mic preţ: 117 lei pe gigacalorie. Lucrurile nu au stat tot timpul aşa. Acum 10 ani, gigacaloria din Ploieşti era una dintre cele mai scumpe. Când costurile s-au dovedit prea mari, oraşul a trecut la reabilitare şi privatizare.
„Nu avem doar cea mai ieftină gigacalorie, plătim mai puţin decât alţii şi pentru alte servicii, cum ar fi, de exemplu, salubritatea. Mai mult, locatarii blocurilor din Ploieşti au cele mai mici datorii la furnizorii de servicii. La noi, tendinţa ultimilor ani este aceea de a se rebranşa la sistemul de încălzire centralizat, fiind din ce în ce mai puţini cetăţeni care renunţă la clasicul sistem de încălzire”, ne-a spus Ion Stan, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (UAP), organizaţie care reprezintă interesele la aproape 1.400 de asociaţii de proprietari, dintr-un total de 1.800 (64.000 de apartamente) din Ploieşti. Într-adevăr, potrivit statisticilor realizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Serviciilor de Gospodărire Comunală (ANRSC), locuitorii din municipiul Ploieşti, alături de cei din Bucureşti şi Constanţa, plătesc la întreţinere mai puţin decât alţii pentru încălzire şi apă caldă. Pentru comparaţie, un ploieştean plăteşte de două ori mai puţin pentru aceste servicii decât un giurgiuvean sau un târgoviştean. Diferenţa destul de importantă şi care se simte greu la buzunarul locatarului de bloc provine în principal din modul în care funcţionează CET-urile şi din calitatea reţelei de transport.
Apartamentele se rebranşează
La Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Municipiului Ploieşti au ales să concesioneze, din 2004, întregul sistem de termoficare, pe o durată de 15 ani, către un operator, Dalkia Termo Prahova, filială a grupului Veolia Environnement şi care de anul trecut s-a alăturat transnaţionalei EDF (Electricité de France), lider mondial în ceea ce priveşte electricitatea. Traseul gigacaloriei ieftine la Ploieşti a început cu aproape zece ani în urmă. La început, printr-un proiect BERD, toate conductele de termoficare au fost înlocuite şi preizolate. Pierderile s-au redus până la câteva procente, iar avariile sunt acum foarte rare. În plus, Ploieştiul a avut norocul să fie printre primele oraşe din România în care, printr-un proiect-pilot, au fost izolate termic primele blocuri de locuinţe.
Monitorizarea la nivel local a avut, de asemenea, importanţă. „La primărie, prin consilieri şi prin intervenţia asociaţiilor de proprietari, s-a avut grijă tot timpul ca preţurile la utilităţi să fie stabilite şi în acord cu nivelul de trai al populaţiei”, susţine preşedintele UAP. Au urmat apoi, după preluarea sistemului de către Dalkia, modernizarea CET Brazi şi îmbunătăţirea randamentului echipamentelor de producţie cu peste 40%. „După şase ani de investiţii, avem cel mai scăzut tarif pentru populaţie (117 lei/Gcal cu TVA) din ţară, dacă ne referim la sisteme de termoficare similare. Pierderile pe reţele au scăzut la mai puţin de 20%, iar continuitatea în furnizarea apei calde este de aproape 100%. În Ploieşti, costurile pentru încălzirea cu centrala individuală de gaz sunt cu 40% mai ridicate decât în cazul sistemului centralizat. În ultimii trei ani, peste 1.200 de clienţi s-au rebranşat, după ce se debranşaseră anterior”, ne-a declarat Ioana Iliescu, manager comercial la Dalkia.
Restanţe are doar statul
Punctele termice şi de distribuţie din Ploieşti au fost modernizate şi există programe de gestiune a exploatării care urmăresc în timp real parametrii de funcţionare. „Dacă mi-ar fi spus cineva, în 1975, când am început să lucrez la întreprinderea de distribuire a energiei termice Ploieşti, că se va ajunge la nivelul tehnologic pe care îl vedem astăzi, la un grad atât de ridicat de automatizare, i-aş fi spus că are probleme. Înainte de anii ’90 eram o armată de oameni care deserveam punctele termice, acum lucrurile s-au schimbat, calculatoarele ne indică avariile şi unde trebuie să intervenim”, ne-a spus Ion Stoicescu, adjunct şef exploatare la Dalkia. Reclamaţiile din partea locatarilor se numără pe degete şi, în general, de ani de zile nu există dificultăţi legate de încasarea facturilor de la populaţie. În schimb, există restanţe însumând 27 milioane lei la subvenţiile pentru energia termică ce trebuie plătite de Guvern şi autorităţile locale.
Printre ultimii la salarii, printre primii la cheltuielile cu întreţinerea. Astfel poate fi caracterizată situaţia locuitorilor oraşului Giurgiu, care plătesc aproape 218 lei pe gigacalorie, adică cel mai mare preţ dintre oraşele cu peste 50.000 de locuitori ale României.
„Preţul de producţie nu ar fi chiar atât de mare, deşi bani de modernizare de la Consiliul Judeţean nu am primit niciodată. Problema mare este la Consiliul Local, care a hotărât să acorde cea mai mică subvenţie permisă de lege şi, în plus, are şi o metodă dezavantajoasă de a calcula acest ajutor”, justifică Sorin Cepraga, directorul CET Giurgiu. Până la urmă, primăria dă doar 33 lei pe gigacalorie (cel mai puţin din ţară), Guvernul mai dă 86 lei, iar giurgiuvenii plătesc cea mai scumpă căldură din ţară, adică 218 lei pe gigacalorie. Înconjurat de cele doar câteva zeci de oameni care mai lucrează în această perioadă la CET (ceilalţi angajaţi fiind fie în şomaj tehnic, fie în concediu medical), directorul ne arată două cazane destul de vechi, despre care aflăm că au fost preluate de la o centrală ce deservea oraşul cu mult înainte de a fi construită actuala centrală, la finele anilor ’80.
„Cazanele acestea le-am preluat de la combinatul chimic. Sunt cazanele din baltă. Sunt vechi, dar le-am modernizat atât cât am putut. Funcţionează doar pe gaz şi pe păcură şi sunt singurele cu care lucrăm în prezent. Să dăm drumul unităţii principale, cea care funcţionează pe cărbune, ar însemna pierderi mult prea mari la consumul actual”, continuă Cepraga. Practic, uzina este obligată să folosească cel mai scump combustibil (gazul) pentru că unitatea pe cărbune a devenit supracapacitată o dată cu moartea industriei giurgiuvene (principalul client al CET timp de ani de zile). „Ani la rând persoanele fizice au fost doar clienţi secundari. CET-ul a fost proiectat pentru a vinde abur industrial şi energie electrică către platformele din Giurgiu. Acum unde să mai vinzi, dacă nu mai există nimic?”, spune directorul.
„Vindem certificate de carbon”
În prezent, CET-ul de la Giurgiu a ajuns în situaţia paradoxală de a se finanţa din diminuarea propriei activităţi. „Cazanele noi pe care le vedeţi aici sunt destinate producerii de apă caldă, dacă va cumpăra cineva, şi au fost cumpărate din fonduri proprii, venite din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Cum noi de la an la an am funcţionat la capacităţi mai mici, şi rezervele de certificate sunt mai mari. Am angajat un broker de specialitate şi am vândut surplusul. De aici ne susţinem atât cât putem. Măcar, dacă murim, să nu zică nimeni că nu am făcut nimic”, continuă aproape resemnat Cepraga. Consiliul Judeţean Giurgiu, acţionarul majoritar al întreprinderii, nu a alocat fonduri niciodată. „Marele nostru noroc a fost că în perioada Guvernului Tăriceanu am primit ceva fonduri pentru investiţii printr-o ordonanţă de guvern. Altfel nu ştiu dacă rezistam”, explică Sofia Cruţi, directorul de investiţii al CET.
Singura speranţă, privatizarea
„Sunt discuţii avansate. Este o firmă din România care vrea să ne cumpere. Am înţeles că vor să producă mai ales energie electrică prin cogenerare, folosind unitatea principală, care funcţionează pe cărbune. Este singura noastră şansă”, spune Cepraga. Este vorba despre un investitor care a mai încercat să preia CET, însă s-a lovit de refuzul Primăriei Giurgiu, care a considerat că este proprietara terenului pe care este construită uzina şi a cerut bani în plus pentru acesta. Preţul de vânzare ar fi de 5 milioane de euro, însă trebuie precizat că CET are datorii la stat de peste 30 milioane de euro. „Am fost şi executaţi silit, însă, spre norocul nostru, cazanul executat a fost răscumpărat tot de investitorul care vrea să ne preia. De aceea cred că are intenţii serioase”, spune directorul. În prezent, CET are de recuperat peste 5 milioane euro de la asociaţiile de locatari, însă sunt şanse reduse de reuşită. „Pur şi simplu nu avem ce să le facem. Asociaţiile sunt construite în aşa fel încât, practic, nu au active. Abia în ultima vreme s-a trecut la semnarea unor acorduri cu fiecare proprietar în parte, care ne vor permite să îi executăm pe aceştia când este cazul”, continuă Cepraga.
Capitala preia datoriile RADET
Creditele contractate de Regia Autonomă pentru Distribuţia Energiei Termice, în 1997-1998, pentru reabilitarea sistemului de termoficare în Bucureşti, în valoare totală de 45 milioane euro, vor fi restituite parţial de către Primăria Capitalei, deoarece regia nu dispune de bani pentru rambursare. Transferul obligaţiei de rambursare a fost decis în şedinţa de miercuri a Guvernului, printr-un proiect de lege. „Este vorba de credite angajate în anii 1997-1998 pentru reabilitarea şi modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti. Creditele au fost integral utilizate, iar restituirea creditelor s-a făcut parţial, până în acest moment, din bugetul RADET. RADET nu are în acest moment capacitatea de rambursare, iar primăria preia obligaţia de rambursare. Se modifică practic plătitorul contului de credit”, a spus ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, în şedinţa de guvern. România şi Banca Europeană de Investiţii au încheiat, în 1997, un acord de împrumut în valoare de 35 milioane euro acordat RADET pentru reabilitarea şi modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti, iar un an mai târziu a fost încheiat un acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 10 milioane euro, pentru acelaşi proiect. În Bucureşti, populaţia plăteşte 119 lei pentru gigacalorie, preţ care ar putea creşte de anul acesta la 170 de lei, întrucât primăria spune că nu îşi mai poate permite plata subvenţiei.
