17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Când începe războiul preţurilor la alimente?

Când începe războiul preţurilor la alimente?

Şi vânzătorii şi clienţii au ajuns la limita suportabilităţii costurilor, în urma scumpirii alimentelor de bază în toată lumea. Cine va ceda de data asta?

 

La orice majorare a preţurilor materiei prime, patronatele anunţă la unison scumpiri ale alimentelor. Până în prezent, nici un producător nu a declanşat un război al preţurilor pentru a obţine profit din mărirea volumului de vânzări.

Preţurile la alimente au urcat în ultima perioadă de timp, iar tendinţa de creştere se va menţine şi pentru perioada următoare a anului, după cum au anunţat oficialii patronatelor din industria alimentară. De ani de zile, producătorii anunţă periodic creşteri de preţuri, care de cele mai multe ori se văd şi la preţul afişat la raft, invocând în principal majorarea preţurilor la materia primă sau preţul crescător al carburanţilor. Până în prezent, nu am asistat încă la declanşarea unui „război al preţurilor”, astfel încât să existe un producător în industria alimentară care să menţină actualele preţuri sau chiar să le reducă şi să-şi crească astfel profitul din creşterea volumului de vânzări. Toate acestea, deşi au avut cumva un model anul trecut. Prestigioasa companie suedeză Ikea, prezentă pe piaţa românească, nu a crescut preţurile la produse, deşi TVA a crescut, iar decizia a fost anunţată chiar prin intermediul unei campanii publicitare.

Stocuri la producător

Într-o economie de piaţă funcţională, un astfel de fenomen ar putea avea efect: încerci cu un anumit efort să nu creşti preţurile, dar să măreşti volumul de vânzări. Reprezentanţii patronatelor susţin însă că nu este posibil un război al preţurilor pe piaţa românească, deşi preţurile au ajuns la limita suportabilităţii pentru populaţie. Mai trebuie însă menţionat un aspect, cel legat de vulnerabilitatea la creşterea preţurilor alimentelor. Potrivit unui studiu al băncii japoneze Nomura, România se află pe locul 12, mai slab poziţionată decât orice altă ţară europeană, chiar şi decât Tunisia şi India. Există cerere, concurenţa e puternică şi nu mai ai de unde să reduci preţurile – spun reprezentanţii patronatelor.

La ulei, de exemplu, preţul materiei prime a crescut cu 30% începând din toamna trecută. Începând din luna februarie, producătorii se aşteaptă ca preţurile să crească. Preşedintele Consiliului de administraţie de la Argus SA Constanţa, Vasile Leu, estimează o creştere a preţului la ulei cu 4-5%.

„Pe piaţa producătorilor de ulei este o concurenţă puternică. Deşi la materia primă sunt creşteri de 30%, datorită stocurilor pe care le avem, vom face doar o completare a acestora, iar preţul va fi cu 4-5% mai mare. Costurile în industria noastră sunt foarte bine calculate şi, deşi pe piaţă funcţionează trei multinaţionale, nu este posibil ca cineva să încerce să scoată prin preţuri mici alţi competitori. Piaţa uleiului în România este una echilibrată”, ne-a declarat Vasile Leu.

În schimb, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRCP), Gheorghe Caruz, susţine că pe piaţa cărnii există un război al preţurilor direcţionat din exterior, însă atenţionează că din toamnă vor fi creşteri de preţuri şi de 50%.

Carnea se vinde sub preţul de producţie

„Producătorii români sunt împinşi spre faliment. Crescătorii produc carnea de porc în viu cu 6 lei/kilogram şi sunt constrânşi să vândă cu 4-4,5 lei/kilogram. Pentru comparaţie, în 2004, preţul era de 9,8 lei pe kilogram, în condiţiile în care energia era de patru ori mai ieftină şi furajele costau de cinci ori mai puţin. Dacă se va continua în acest mod, din septembrie oferta producătorilor va scădea dramatic şi vom avea scumpiri de 50%”, a precizat Gheorghe Caruz.

Şi la zahăr vor fi creşteri de preţuri în perioada următoare, iar patronatele spun că nu au cum să reducă sau să menţină preţurile.

„Preţul la zahăr va creşte atât timp cât petrolul se scumpeşte. India, China şi Brazilia livrează tot mai puţin zahăr brut. Creşterea preţului la zahăr se va menţine. Dacă în septembrie era 500 de dolari pe tonă, acum a ajuns la 700 de dolari pe tonă. Producătorii cresc preţurile dacă există cerere, iar în prezent acest lucru se întâmplă”, a menţionat Ion Armenean, preşedintele Patronatului producătorilor de zahăr.

SCUMPIRI
Preţul uleiului de floarea-soarelui creşte în luna februarie cu 5%.
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu peste 50% din septembrie.
Preţul la zahăr va creşte continuu până la sfârşitul anului.

Cele mai mari creşteri
DECEMBRIE 2010 COMPARAT CU DECEMBRIE 2009
CARTOFI 44,5%
ULEI 21,2 %
ZAHĂR 5,5 %
PÂINE 5,8%
LAPTE 3,6%
CARNE 3%
OUĂ -4,8%

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă