3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Calificare gratuită în comerţ

Calificare gratuită în comerţ

Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2011 are durata de 18 luni şi este un proiect strategic multi-regional, grupul-ţintă fiind selectat din municipiul Bucureşti şi judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Prahova şi Sibiu.

Ideea proiectului a plecat de la necesitatea alinierii la legislaţia europeană, care prevede ca fiecare persoană care exercită o ocupaţie să poată dovedi că deţine competenţele necesare pentru a o exercita. Dobândirea acestor competenţe se poate face pe calea „formală”, respectiv prin unităţile de învăţământ acreditate sau prin cursuri acreditate de CNFPA (Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor).

Pentru persoanele care posedă competenţele necesare unei ocupaţii, dar care au dobândit aceste competenţe pe alte căi decât cea „formală” şi care nu posedă diplome care să le ateste aceste competenţe, există posibilitatea participării la un proces de evaluare a competenţelor profesionale, în cadrul unui Centru de Evaluare a Competenţelor Profesionale, acreditat CNFPA. În urma evaluării, participanţii primesc diplome CNFPA care atestă că posedă competenţele respective şi, prin urmare, pot să exercite ocupaţia respectivă. Mai multe informaţii despre proiect, puteţi afla pe www.pic-oil.ro.

OBIECTIVE

1. Instruirea a 56 persoane pentru ocupaţia lucrător în comerţ, prin intermediul cursului de calificare nivel I aferent. Cursul este acreditat CNFPA, are durata de 360 ore şi va fi organizat la sediul beneficiarilor care doresc să îşi instruiască angajaţii.

2. Evaluarea, prin Centrul de Evaluare a Competenţelor Profesionale, acreditat CNFPA, a 550 de persoane din domeniul servicii-comerţ.

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă