6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Bagajul tău

Bagajul tău

Din proiectele mele am, ca orice om, preferinţe. Nu pot să trec peste savoarea descoperirilor, comportamentele şi contextul în care le manifestăm. Unul dintre comportamentele des întâlnite, într-o multitudine de variante, pe care vrem să-l schimbăm este mânia. Furia, inconsistenţa emoţională, descătuşările sunt un cataclism pe care regretăm că l-am trăit. Ne pare rău nu pentru că ne-am răcorit, ci mai degrabă de forma în care am făcut acest lucru. Vorbe grele, gesturi care nu ne reprezintă, o imagine distorsionată ca într-o peliculă veche pe care nu vrei să o revezi. Dupa furtună, da, lucrurile se văd mai clar. Dar oare nu puteam face nimic înainte?

Când simt că mânia clocoteşte ca lava într-un vulcan, cum aş putea să nu erup? Exerciţiul utilizării acestei forţe greu de stăpânit în alt scop, la polul opus, este pe cât de dificil pe atât de aducător de satisfacţii. Energia pe care o poţi canaliza numai în scopul de a depăşi acest impas este imensă. Am în minte două persoane care mi-au dat acelaşi exemplu, în strânsă legătură cu profilul lor.

Matematicieni convinşi, atunci când eşuau în relaţionări din pricina unei comunicări deficitare, se îngropau în ore de lucru. Succesul acestei direcţionări de energie în scopul rezolvării celor mai dificile probleme era uşurinţa cu care identificau soluţiile. O altă manifestare în care ne regăsim mare parte dintre noi este decizia de a face muncă fizică atunci când din zona intelectuală satisfacţiile par să se lase prea mult timp aşteptate. Îţi faci curat pe sau în birou, întorci casa cu susul în jos sau faci sport până când muşchii se bucură tremurând? Te recunoşti? La ce bun să iroseşti toate acestă energie în loc să te opreşti la timp? Respiră adânc, da. De câte ori simţi că ai nevoie, e pentru tine. Acum pune pe masa de lucru tot ce ai.

„Ia să văd ce pot face cu ele? Aha! Cum ar fi să nu mă las copleşit de dorinţa de a răspunde? E şi asta o mare satisfacţie, să fiu diferit. Ştiu că nu te aşteptai să tac. Acum să te văd? Ce bine mă simt că nu sunt aşa! Puteam să fiu şi eu la fel de nervos ca tine, dar am ales să fac altceva cu resursele mele. Să fiu mai echilibrat. Şi-mi place că lumea observă schimbarea mea.”

Acum că ai trecut peste momentul maxim, nu crezi că mânia poate fi şi constructivă? În loc să cari cocoşat trăiri obositoare, luptându-te precum Don Quijote cu morile de vânt, mai bine pune într-un bagaj uşor, de mână, numai ce-ţi foloseşte şi bucură-te de călătoria ta prin lume.

MIHAELA FEODOROF Managing partner Yourway – Life and Career Counseling

Cele mai citite

4 elemente esențiale în designul unei băi pentru un aspect elegant

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Temperatura și clima în Zanzibar: când este cel mai bine să vizitezi?

Destinație turistică de top în 2025, arhipelagul Zanzibar te așteaptă cu un climat tropical, caracterizat prin temperaturi ridicate și umiditate pe tot parcursul...

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene,...
Ultima oră
Pe aceeași temă