14.8 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Atribuţiile mentorului

Atribuţiile mentorului

A fi mentor reprezintă o răspundere importantă, pentru că sfaturile sunt bazate pe experienţă, iar impactul lor pot influenţa chiar şi parcursul unei cariere. Astfel, un mentor este responsabil de modul în care îşi îndrumă colegii, angajaţii sau prietenii.

Viaţa poate fi dificilă, mai ales când pornim în căutarea unui nou loc de muncă, a unei noi şcoli sau a unei noi experienţe. O persoană care are nevoie de orientare şi de sprijin în depăşirea acestor obstacole, i se recomandă găsirea unui mentor. Un mentor este cineva cu experienţă într-un domeniu şi care poate ghida o persoană prin sfaturi pertinente.

Mentorii declaraţi nu sunt parte a unui fenomen recunoscut în România, dar, informal, ei sunt prezenţi din ce în ce mai mult în organizaţii şi în diferite medii educaţionale. Site-ul EzineArticles.com prezintă responsabilităţile unui mentor care doreşte să-şi dovedească calităţile de lider.

Îndrumare

Mentorul este, în general, mai în vârstă şi are experienţă destul de multă în domeniul pentru care i se cere sprijin. Astfel, el poate ghida colegi, angajaţi sau prieteni prin intermediul unor sfaturi în anumite situaţii. Pentru cei care primesc sprijinul unui mentor, acest lucru poate însemna evitarea unor greşeli şi de a porni la drum „cu dreptul”. Spre exemplu, pot afla din start unde anumite servicii pot fi găsite într-o companie sau care este cea mai potrivită persoană pentru a-i cere ajutor pe o anumită problemă.

Consiliere

În timp ce unii mentori adoptă o abordare foarte simplă de a-i ajuta pe cei noi, alţii, de cele mai multe ori, acordă şi consultanţă. La întrebări precum „care ar fi cea mai bună modalitate de a obţine o promovare?” sau „ce să fac în timpul studiilor pentru a mă face mai atractiv pentru viitorii angajatori sau noi oportunităţi?”, un mentor care probabil a trecut prin aceste situaţii va şti să ofere sfaturi cu privire la cel mai bun mod de a ne atinge obiectivele.

Sprijin

A avea un loc de muncă nou sau să participi la o şcoală nouă poate fi foarte solicitant. Noile norme, aşteptările şi cerinţele angajatorului sau ale profesorului pot fi uimitoare şi copleşitoare. În această situaţie, mentorul poate fi un partener care să ofere mai mult decât nişte simple recomandări. El poate să ne asculte frustrările sau bucuriile şi să devină empatic.

Exemplu de conducere

O persoană selectată drept mentor trebuie să facă acest lucru serios şi să fie conştientă de cerinţele de a fi bun. Un mentor conduce prin exemplu şi încearcă să fie un model pozitiv atunci când sprijină un debutant. Un mentor care recomandă să fim punctuali şi să muncim cât de mult putem, dar este în continuă întârziere şi rareori îşi îndeplineşte sarcinile, pierde din credibilitate. Ceea ce nu este benefic pentru nici una dintre părţi.

Ce beneficii are un mentor

Posibilitatea de a-şi îmbunătăţi abilităţile de comunicator;

Şansa de a reflecta asupra stilului de conducere şi comportamentului său în încercarea de a ajuta pe altcineva;

Trecerea în CV a faptului că a ajutat pe cineva prin oferirea de sfaturi profesionale. Asemenea abilităţi sunt căutate de recrutori;

Creşterea satisfacţiei după ce a realizat că sfaturile sale au fost utile unei persoane.

Sursa: EzineArticles.com

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite

Piața de spa și wellness din România, în creștere accelerată după pandemie

Industria spa și wellness a înregistrat o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, cu o rată de creștere anuală de 12% în perioada 2018-2022, conform...

Noaptea Companiilor, debut de succes în București: Peste 2.000 de participanți atrași în două zile

Prima ediție a târgului neconvențional de joburi Noaptea Companiilor organizată la București pe 16-17 octombrie a atras peste 2.000 de participanți, confirmând așteptările organizatorilor. Evenimentul...

Bărbat din județul Caraș-Severin, anchetat pentru fraudă, după ce ar fi modificat indexul mai multor contoare de gaze naturale

Bărbatul ar fi intervenit asupra contoarelor de gaze încă din 2020 Un bărbat din județul Caraș-Severin este anchetat pentru fraudă, după ce ar fi modificat...
Ultima oră
Pe aceeași temă