9.9 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Angajatorii din auto recrutează

Angajatorii din auto recrutează

Demararea operaţiunilor de deschidere a unor noi centre tehnice, precum şi dezvoltarea domeniului de producţie auto vor spori numărul de locuri de muncă disponibile în acest an.
Sectorul angajărilor din auto va fi revigorat prin scoaterea la concurs a unor posturi pentru ingineri sau agenţi de vânzări.

Deschi­derea Centrului Tehnic Renault de la Titu, parte a Renault Technologie Roumanie, precum şi extinderea activi­tăţilor de producţie auto sunt doar două din proiectele anului 2010. Astfel, prin aceste extinderi se vor completa echi­pele deja existente.
În această perioadă, Centrul Teh­nic Renault de la Titu a început primele recrutări de personal prin participarea la târguri de joburi. în luna martie, angajatorii s-au prezentat la JobShop în Bucureşti şi la un târg organizat împreună cu Agenţia Ju­deţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Dâmboviţa. „În prezent, sunt disponibile circa 40 de posturi, pentru ingineri şi muncitori, în special pentru activitatea de mentenanţă”, a declarat Anca Oreviceanu, director de comunicare la Renault Technologie Rou­manie (RTR). Până la finele anului, reprezentanţii companiei şi-au propus crearea a aproximativ 250 de locuri de muncă, care vor fi deschise atât pen­tru recrutare externă, cât şi pentru recrutare internă.

Agenţi de vânzare la Ford
Şi compania Continental Auto­motive România are scoase la concurs peste 70 de posturi, pe fondul creşterii solicitărilor din partea clienţilor. „Domeniul de cercetare-dezvoltare este unul al viitorului, iar pentru a fi în pas cu tendinţele din sectorul auto trebuie să venim întotdeauna cu soluţii”, a explicat Ali­na Bratu, de la departamentul de relaţii publice al Continental Automotive motivele extinderii echipei din cele trei centre, respectiv Iaşi, Timişoara şi Sibiu. Pe de altă parte, Ford a anunţat deschiderea unei Companii Na­ţionale de Vânzări în Bucureşti, la mijlocul anului în curs. În aceste condiţii, noua companie va recruta agenţi de vânzare.

Pasiune pentru automobile
Cei care doresc să lucreze în domeniul auto trebuie să aibă abilităţi tehnice serioase pe partea de inginerie. „Candidaţii trebuie să do­ve­deas­că, în pri­mul rând, motivare pentru a lucra, interes pentru o carieră pe termen lung într-o companie multinaţională, dar şi cunoş­tinţe temeinice în domeniul auto sau conex”, a precizat Oreviceanu.
Reprezentanţii Continental explică faptul că, pe lângă cerin­ţele specifice fiecărui post, aşteaptă de la candidaţi să cu­noască limba engleză, să aibă spirit de echipă şi, nu în ulti­mul rând, să fie pasionaţi de automobile. „Cel mai important lucru într-un CV este detalierea pro­iec­telor la care a lucrat candidatul, pentru o mai bună înţe­legere a profilului acestuia şi repartizarea sa co­rectă la test şi interviu”, a adău­gat Alina Bratu.

Absolvenţi de Politehnică
Posturile oferite sunt pentru absolvenţi de facultăţi tehnice, care au urmat cursuri universitare de lungă durată. „În ge­neral, fiind furnizori de componente pentru industria auto, avem poziţii libere în domeniul tehnic: inginer software, inginer hardware, inginer me­ca­nic şi manageri de pro­iect, plus în domeniul ad­­­ministrativ”, a pre­-zentat Bratu lista posturilor dis­ponibile. Pentru centrul tehnic de la Titu se caută, de asemenea, ingineri şi tehnicieni, care vor lucra pe pistele şi cu mijloacele de încercări de la Titu, pen­tru a testa noi modele. 

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite

Sondaj Insomar-Avangarde: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, sunt principalii favoriți pentru a ajunge în turul doi al alegerilor parlamentare, potrivit unui sondaj...

Nicolae Ciucă îi cere Elenei Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și să susțină un proiect veritabil de dreapta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţie, a făcut marţi un apel către contracandidata sa, Elena Lasconi (USR), să se retragă din cursa prezidenţială...

Ciolacu roșu ca racul – Academia Catavencu

Mai nou, jurnaliștii au început să-și coboare privirea spre lucruri mai pământene, mai bine spus, mai cele care au contact direct cu pământul....
Ultima oră
Pe aceeași temă