Senatorul PSD Titus Corlățean a condamnat, miercuri, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei intervențiile politico-militare ale Rusiei în țările învecinate României.
Senatorul Corlățean a insistat asupra efectelor acțiunilor militare și politice agresive ale Federației Ruse asupra regiunii Mării Negre, subliniind că aceste acțiuni au determinat apariția în regiunea menționată a unei rețele de conflicte înghețate, începând cu Transnistria în Republica Moldova, Abhazia și Osetia de Sud în Georgia sau, în cazul Ucrainei, anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă, toate acestea având ca numitor comun prezența trupelor ruse.
În expunerea sa, parlamentarul român a arătat faptul că Federația Rusă a reușit să schimbe fundamental paradigma de securitate în regiune, în condițiile în care doar cu doi ani în urmă autoritățile de la Moscova purtau un dialog cu UE în vederea încheierii unui parteneriat strategic, iar cu NATO se discutau proiecte concrete de cooperare pe baza Actului Fondator NATO-Rusia. A dezavuat, de asemenea, recentele declarații ale unor înalți oficiali ruși potrivit cărora Polonia și România au devenit ținte militare ca urmare a construirii pe teritoriul lor a unor proiecte antirachetă, ignorându-se caracterul pur defensiv al acestora și care se înscriu în linia angajamentelor NATO menite să garanteze în mod legitim securitatea națiunilor statelor membre.
În expunerea sa, senatorul Corlățean a subliniat că: Federația Rusă a încălcat în mod flagrant principiile fundamentale ale dreptului internațional, precepte care au stat la baza funcționării societății internaționale de după cel de-al doilea Război Mondial; modificarea frontierelor prin acțiune militară a pus în discuție principiile egalității suverane a statelor, inviolabilității frontierelor și integrității teritoriale; în acest context, România sprijină cu fermitate parcursul european al Ucrainei, continuarea reformelor, inclusiv din perspectiva sprijinului, la standarde europene, pentru drepturile persoanelor aparținând minorității naționale române din această țară.
În încheiere, parlamentarul român a relevat că normele obligatorii (jus cogens) ale ordinii juridice internaționale nu pot face obiectul niciunui tip de negociere.