Traian Ihuț s-a născut la 18 noiembrie 1917 în satul Aronești din comuna Bistra, jud. Alba. A fost căsătorit cu Maria Goia din satul Poiu, având împreună trei copii, doi băieți și o fată, dintre care astăzi mai trăiește un băiat, Ioan Ihuț, născut în anul 1948.
Traian Ihuț avea o stare materială bună, fiind catalogat de autoritățile comuniste drept chiabur. A fost membru al Partidului Național-Ţărănesc (Maniu). Intrat în conflict cu autoritățile statului, pentru a evita arestarea, în vara anului 1948 și-a părăsit gospodăria, devenind fugar alături de alte persoane aflate în aceeași situație. A stat ascuns prin munții din zona Bistrei, fiind ajutat și alimentat de familie, rude și prieteni. La începutul anului 1949 s-a înregimentat în organizaţiei anticomunistă Frontul Apărării Naționale, condusă de maiorul deblocat Nicolae Dabija, care și-a stabilit o bază permanentă în zona Groși, un loc situat la circa 10 km spre nord-est față de Bistra. În timpul atacului Securității din 4 martie 1949 asupra bazei partizanilor era plecat după alimente, reușind astfel să evite atunci posibila sa capturare sau chiar moarte. După destructurarea grupului Dabija, a continuat să supraviețuiască stând ascuns prin munți împreună cu un alt partizan, Nicolae Selagea din Dealu Capsei, un sat arondat orașului Câmpeni, fiind permanent urmăriți și hăituiți de echipe mixte formate din cadre de securitate și miliție. Nicolae Selagea a fost surprins și împușcat mortal în 2 septembrie 1950, chiar în satul natal. Rămas singur, Ihuț a continuat să reziste cu greu până în ziua de 5 august 1952, când, prin trădarea unui cioban, a fost atras de Securitate într-o ambuscadă organizată la o stână din zona Muntele Mare unde a fost ucis prin împușcare. Desfășurarea acestei acțiuni este consemnată în mod detaliat într-un raport întocmit de Securitatea Raionului Turda, adresat Direcției Regionale a Securității Statului Cluj. Cadavrul a fost îngropat superficial de către ciobanii de la stână într-o margine de părău. Moartea lui Traian Ihuț a fost declarată oficial abia în anul 1969, printr-o sentință civilă pronunțată de Judecătoria orașului Câmpeni.
Investigaţii arheologice IICCMER
