1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăAldineMogherini pregăteşte în secret o propunere de integrare militară a statelor UE;Londra...

Mogherini pregăteşte în secret o propunere de integrare militară a statelor UE;Londra avertizează că o va bloca

Guvernul de la Londra a promis vineri că nu va accepta niciodată formarea unei armate europene, după ce cotidianul The Times a scris că Uniunea Europeană elaborează un plan pentru strângerea legăturilor militare între statele membre, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres

Un purtător de cuvânt al executivului britanic a amintit că premierul David Cameron ‘a precizat clar în mod repetat că Marea Britanie nu va lua parte niciodată la o armată a UE’. ‘Avem drept de veto în toate chestiunile de apărare în UE şi ne vom opune oricărei măsuri care să submineze forţele armate ale statelor membre’, a mai indicat oficialul citat. 

Intervenţia sa survine ca reacţie la un articol publicat în aceeaşi zi de The Times, în care se menţionează că şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, pregăteşte în secret o propunere privind sectorul apărării pe care ar urma să o prezinte la Consiliul European de pe 28 iunie. 

Conform cotidianului britanic, Federica Mogherini lucrează de un an şi jumătate la acest document, care vizează crearea de noi structuri militare şi a unui cartier general la nivel european, dar pe care nu îl va publica înaintea referendumului la care britanicii vor decide pe 23 iunie dacă mai vor să rămână în UE. 

The Times mai scrie că doar un grup restrâns de politicieni şi diplomaţi au avut acces la respectivul document, denumit Strategia globală de politică externă şi securitate, pe care l-au putut consulta numai într-o încăpere izolată şi fără acces la dispozitive electronice, ei putând acolo doar să ia notiţe. 

Cotidianul britanic susţine că a avut acces la unele dintre aceste notiţe, de unde a tras concluzia că documentul face referire la o avansare către integrarea europeană în materie de apărare. Potrivit acestor note, Mogherini consideră urgentă realizarea unor schimbări în politica de securitate şi apărare a Uniunii Europene şi solicită celor 28 de state membre să impulsioneze constituirea unor structuri de apărare pe baza mecanismelor stabilite de Tratatul de Lisabona în anul 2009. 

‘Iniţiativele noastre externe trebuie să fie mai coordonate în toate domeniile politice, între instituţii şi state. Trebuie să existe mai multă unitate a obiectivelor’, se arată într-una dintre aceste note. 

The Times scrie de asemenea că documentul menţionează necesitatea recurgerii la mecanismul cooperării consolidate ‘în mod structurat şi permanent’ în sectorul apărării, mecanism ce ar permite unui număr de cel puţin nouă state membre să se coordoneze în cadrul unor cartiere generale militare. 

Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....
Ultima oră
Pe aceeași temă