3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăAldineIahve a dat*, Iahve a luat. Ovreiul s-a învârtit, s-a răsucit și...

Iahve a dat*, Iahve a luat. Ovreiul s-a învârtit, s-a răsucit și tot a pierdut

Beniamin Netanyahu, fiu născut din Iacov, întâiul ales din poporul său spre oblăduința iudeilor între națiuni, fără să fie și întâiul născut dintre frații săi, a ajuns la capătul puterilor politice.

În seara zilei de Reviʻi (miercuri pentru semiți), îngrijorat de murmurele prinse prin vetrele supușilor, prim-ministrul s-a făcut auzit înaintea alor lui, jurând că își anulează vizita diplomaticească făcută la prietenii lor yankei, în Marele Sfat al Popoarelor Unite, acolo unde se strâng gințile să pună lumea la cale și să hotărască ce îi mai lasă să anexeze pe evrei. Probabil că a dorit să le mai făgăduiască vreo bucată de teritoriu, așa cum făcuse deja zilele trecute. Dar n-a fost de ajuns, sorții la urne fiind foarte strânși, așa că Beniamin s-a rugat joi (ziua Chamishi) de Benny Gantz, adversarul său politic, să formeze un „guvern de uniune națională”.

Mare Preot al lui Israel, Netanyahu a fost nevoit în aceste zile, conform datinilor, să cheme poporul spre a-și desemna din nou conducătorul. Prim-patriarh prin tradiție, Beniamin, cel mai iubit dintre frații lui Iosif, a sperat că va fi din nou numit în fruntea legendarului neam din jurul Ierusalimului, dar vremurile și oamenii se mai schimbă și pe tărâmul Țării promise. Acolo se zvonea că aievea curge lapte și miere când evreii le furau țara canaaniților, în timpul lui Iosua, dar pentru Netanyahu a rămas numai fierea, după ce a stat 13 ani cu sceptrul și cu sabia înaintea urmașilor lui Avram. A pierdut favoarea poporului său, deși s-a legat cu jurământ, în campania sa electorală, că va intra cu carele, călăreții, pedeștrii și restul recuzitei nucleare și cibernetice ale Israelului în Valea Iordanului pentru a smulge și acea bucată de pământ de la arabii palestinieni. Probabil că e prea strâmtă țarina promisă pentru marele popor evreiesc, împrăștiat prin lumea largă, câtă vreme micuța țară este neîncăpătoare pentru poftele lor. Când mă gândesc la asta, Ion al lui Rebreanu și țăranii care „vor pământ” din trecutul românilor îmi par verișori de drept ai evreilor.

* Notă: Numele „Netanyahu” înseamnă, în ebraica veche, „Iah a dat / a dăruit”.

Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă