Militanții împotriva comunismului cunoșteau, între anii 1945-1964, același drum, cel care ducea la penitenciarul Gherla. Acolo, dincolo de eforturile de a afla noutăți politice și violențele pe care le-au îndurat, deținuții au trăit și o poveste de dragoste. Inimile bărbaților din acest penitenciar au fost frânte de aceeași femeie, Gabriela.
Scriitorul Paul Goma a fost unul dintre deținuții politici de la Gherla, pentru că și-a predat, în semn de protest, carnetul de membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM). A fost arestat în anul 1956 și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În următorul an a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională. După detenție, scriitorul a rememorat povestea de dragoste în lucrarea „Gherla. Dialog monologat”.
Cine a fost Gabriela
Femeia care a cucerit deținuții de la Gherla a rămas în memoria colectivă sub numele de „Gabriela”, deși Paul Goma a scris că numele ei nu este sigur și, de altfel, nu este important.
„Dincolo de zid, în libertate (…) În casa cea mai apropiată, lângă un podeț, locuia o fată, Gabriela (…) Ce contează cum o chema cu adevărat! (…) La urma urmei, nu te numești numai cum vrei tu, ci și (…) cum te numesc ceilalți”, a scris autorul în lucrarea „Gherla. Dialog monologat”.
Goma a mărturisit, rușinat, că a făcut și el parte din cei prinși în mrejele Gabrielei, deși niciun camarad din penitenciar nu îi cunoștea trăsăturile cu adevărat. Frumusețea tinerei era închipuită diferit de fiecare deținut în parte.
„De la o sută de metri nu ne puteam da seama cum arată la obraz, dacă e frumoasă ori ba, iar dacă este, în ce fel este ea frumoasă de pică… Poate că era o boccie, o coșuroasă (…) însă pentru noi…”, a spus autorul.
Femeia de la Gherla a fost crescută de un bărbat, „Moisescu”, care a avut o fiică, în amintirea căreia a numit-o pe tânăra adorată de toți deținuții din penitenciar, „Gabriela”.
„A luat-o în grijă…. O conducea la școală, dimineața, la prânz o aștepta, o întâmpina, o mângâia, o consola… după o vreme Moisescu a fost dus la Canal sau la minele de plumb, însă după doi-trei-patru ani s-a întors la Gherla”, a scris Goma.
Tragedia deținuților
După o perioadă în care au urmărit-o cu sufletul la gură, au suspinat și au visat la Gabriela, câțiva deținuți au văzut-o pe femeie, prin obloanele deschise, în compania unui tânăr, pe care l-a sărutat.
„Ne-a înșelat! Pe toți, cei vreo opt sute de deținuți câți eram la Zarcă (opt sute în acel moment, dar cei care o cunoscuseră se numărau cu miile) (…) După ce am crescut-o, după ce am avut grijă de ea, după ce i-am ținut pumnii la fiecare examen, să răspundă bine, să nu ne facă de rușine (…) Această ingrată apare într-o seară cu (…) un mucea (…) cu mutra ciuruită de coșuri! Se oprește, nerușinata, cu el pe podeț și se… (…) sub ochii noștri! (…) Măcar dacă ăla ar fi fost un bărbat ”, a povestit scriitorul.
Suferința bărbaților îndrăgostiți, provocată de trădarea Gabrielei, a fost fără margini. Situația deținuților a fost îngreunată și de dispoziția dată pentru lipirea obloanelor.
„Ce tristețe, ce jale a fost în noaptea aceea. Cei care nu vedeau direct își închipuiau că acolo, pe pod… (…) Am declarat greva foamei a doua zi după întâmplarea de la podeț, când am suprins-o (…) ni se lipiseră obloanele, începuse canicula (…) După o noapte în care întreaga Zarcă și-a plâns de milă, din pricina trădării, a părăsirii, cum să înduri și lipirea obloanelor?”, și-a amintit autorul.
Revolta autorului provocată de trădarea tinerei a fost împărtășită de camarazii din penitenciar. Deținuții nu și-au explicat gestul fetei de a săruta un adolescent.
„O primeam când se întorcea de la școală ca o albinuță de note proaste – o consolam… cum de nu simțea că până și somnul îi era păzit? Cum de nu știa că ne rugam pentru ea lui Doamne-Doamne chiar mai multe decât pentru noi?”, a scris Goma.
Totuși, răniții care l-au întâlnit pe tatăl Gabrielei, nu i-au povestit despre gestul fiicei lui.
„La începutul lunii aprilie, Moisescu a fost luat la fabrică (…) a fost scutit de spectacolul din iunie (…) Câțiva ani mai târziu mi s-a spus că acolo, la fabrică, cei care știau de trădarea fiică-si nu i-au suflat un cuvânt”, a spus scriitorul.
După anul 1964, penitenciarul Gherla a funcționat ca închisoare pentu deținuți de drept comun, iar după căderea regimului comunist, a devenit penitenciar cu regim de maximă siguranță.
