convorbire cu prozatorul Bujor Nedelcovici
– In romanul „Somnul vamesului” spuneti:”Fabulosul credibil se nastea dintr-o experienta a realitatii”. Ati mai afirmat ca romanul are unori darul de a profetiza. In ce imprejurare v-ati dat seama de puterea romanului de a anticipa evenimentele din viata?
– Prin '80 mi-am propus sa scriu o carte in deplina libertate si sa nu vreau s-o public cu orice pret… adica sa-mi reprim cenzura interioara si exterioara. Sa joc totul… pe o carte! Am inceput sa scriu „Al doilea mesager”. Am simtit din nou ca mana dreapta in care tineam stiloul este a mea, pamanteasca, iar mana stanga, cereasca. De multe ori, cand ma asezam la masa de lucru si imi indreptam privirile spre pendula din perete vedeam ca arata ora 9. Dupa ce ridicam din nou privirea vedeam ca era ora 12. In cele trei ore plecasem din lumea de aici. Bineee…. Pentru ca Editura Cartea Romaneasca si Editura Albatros au refuzat publicarea romanului si eu am respins modificarile cerute de edituri si cenzura, am trimis romanul pe cai clandestine la Paris. In aceeasi perioada am plecat la Geneva Ð la fratele meu Ð si de acolo la Paris. Romanul fusese acceptat pentru publicare de Editura Albin Michel. M-am intors in tara in martie 1985 si cartea urma sa apara in mai. Pentru unii inseamna o nebunie… sa publici la Paris o carte interzisa si sa te intorci in tara?! Si de aici a inceput toata tarasenia… Dar, pe scurt, despre ce este vorba in roman. Un scriitor, Danyel Raynal, afirmat in strainatate si profesor la marile universitati din Occident, se intoarce Ð dupa o absenta de 11 ani -, in tara natala, Belle Ile, condusa de un Guvernator. Ajuns acasa, intentioneaza sa publice o carte pe care o lasase la plecare si sa obtina o catedra la facultate. Unii dintre prieteni s-au retras, altii s-au afirmat, altii au cerut sa fie admisi in „Institutul de educare si invatamant” in care se duceau cei care nu mai gandeau in conformitate cu legile tarii; un autodenunt. Incepe strategia tergiversarilor, asteptarilor, tracasarilor… distrugerii personalitatii si in cele din urma Danyel Raynal cere sa fie dus la institut unde este pregatit pentru o functie importanta. In cele din urma, devine mana dreapta a Guvernatorului.
Presiuni si tracasari
Revin la ceea ce s-a petrecut dupa intoarcerea mea in Romania in martie 1985 si dupa publicarea romanului la Paris. Faptul ca personajul din carte se intoarce in tara si autorul ei, adica eu, a avut acelasi traseu, s-ar putea considera o simpla coincidenta. Dar lucrurile nu stau asa… Am fost supus la aceleasi presiuni, adica: discutii la Uniunea Scriitorilor si obligarea de a-mi da demisia din functiile pe care le aveam, convocari la secretarul de partid al orasului Bucuresti, convocari la Securitate… urmarit pe strada, ascultat telefonul, deschis corespondenta, multi informatori pe urma mea… interzis de a mai avea un pasaport si de a calatori in strainatate… interzis de a publica volumul de nuvele „Oratoriu pentru imprudenta”… lipsa resurselor materiale necesare existentei (vindeam lucrurile din casa)… Intr-un cuvant: presiuni, tergiversari, tracasari, amenintari… incercarea de a-mi distruge linistea interioara si destinul meu nu mi s-a parut evidenta, dar am inteles-o dupa o lunga perioada…
Deci daca romanul a fost scris in perioada '80-'82, ati anticipat Ð prin personajul principal Ð tot ce s-a petrecut dupa trecerea a trei ani, adica in 1985…
– Mai mult… Numele insulei Belle Ile, in care se intoarce Danyel Raynal, l-am gasit pe harta, in apropierea coastei din Normandia si mi s-a parut frumos… Dupa cativa ani, poate prin '90, am facut un voiaj la Belle Ile. Am trait un sentiment… nu stiam daca eu am inventat insula prin care ma plimbam, sau ea exista cu mii de ani inainte…
– Exista acest raport magic si misterios de anticipare a evenimentelor dar si forta imaginarului si a fictiunii de a provoca realul. Exemplele sunt multiple: Jules Verne, Swift, Huxley, Orwell, dar cea mai spectaculoasa premonitie a avut-o pictorul Victor Brauner. A pictat un portret al unui barbat cu ochiul scos, avand pe fundal fatada unei case. Dupa cativa ani, a fost invitat intr-o seara de niste prieteni si ei tot pictori. Dar previziunea nu s-a oprit aici. Casa in care s-a produs accidentul era identica cu fatada cladirii pe care o realizase in tablou…
– Despre filmul „Faleze de nisip” (inspirat din romanul „Zile de nisip”, tradus si la Paris) s-a spus ca a avut premonitia de a anticipa evenimentele din Decembrie '89. Este adevarat?
– Tanarul tamplar Vasile Mihailescu – invinuit pe nedrept ca ar fi furat niste lucruri de pe plaja – il ucide pe acuzatorul abuziv si injust, doctorul Theodor Hristea, care reprezenta simbolic puterea. Nu pot sa-mi atribui aceasta anticipare atunci cand am scris romanul in 1979, adica cu 10 inainte de evenimentele din '89, dar in subconstient Ð straturile freudine profunde, abisale si necunoscute Ð doream cu ardoare sa-l pedepsesc pe asupritorul (Th. Hristea) care reprezenta abuzul de putere. Faptul ca fictiunea a fost confirmata de realitate, dovedeste inca o data ca arta are capacitatea de a anticipa unele fapte din viata si, de ce nu, sa provoace aparitia lor.
Monica Lovinescu intr-o emisiune literara transmisa de Radio Bucuresti si publicata in „Jurnalul literar” din ianuarie-februarie 2003, spunea despre romanul „Al doilea mesager”: „In anii '80, „Omul Nou” fusese obtinut fara tortura si reeducarea daduse rezultate. Mi se pare cartea mult prea actuala decat atunci cand a fost scrisa (…). Dupa inchiderea experimentului, Pitestiul continua pe scara mare, prin aceasta colaborare reactiva a unei societati, daca nu in totalitate, probabil, in majoritatea ei (…).
Sigur, aprecierile sunt flatante, dar tot Monica Lovinescu spunea: „Si, la limita, insusi Bujor Nedelcovici isi dadea seama cand a scris-o de ceea ce aducea nou cu aceasta carte? Nu l-am intrebat”. Acum pot sa-i raspund… Sunt doua momente diferite: in timp ce scrii cartea si dupa ce ai terminat-o. In timpul redactarii nu esti constient de toate implicatiile si referirile decat partial deoarece „constiinta lucrurului facut” presupune luciditate, detasare si spirit critic. O carte se scrie intr-o transa cand se plamadeste o lume noua care nici autorului nu ii este cunoscuta decat pe masura ce inainteaza si descopera ceea ce nu stiuse de la inceput. Dupa trecerea unei perioade, scriitorul incepe sa aiba detasarea si intelegerea operei realizate si chiar Ð uneori Ð sa fie uimit de ceea ce a infaptuit. O alta etapa… este recunoasterea celuilalt Ð a semenului si a semnului venit din exterior din partea unui lector sau a unui critic Ð a operei si a valorii autorului.
– Daca am vazut sumar importanta romanului „Al doilea mesager”, cred ca rolul pe care l-a jucat in destinul dumneavoastra este mult mai important. Din cauza publicarii lui in Franta ati fost nevoit sa plecati in exil. Considerati acest roman ca fiind cel mai izbutit din tot ce ati scris pana acum?
– Este adevarat ca „Al doilea mesager” mi-a schimbat viata, dar as nedreptati alte romane care au marcat un moment important din viata si „devenirea intru fiinta”.De pilda, Cartea lui Ian inteleptul…
– N-am indraznit sa va amintesc. Din cate stiu, romanul a fost publicat la Editura Actes Sud.
– Da! Este adevarat. Romanul a incercat sa analizeze o problema filosofica: „Raul si Binele”. Dar nu cele cunoscute din morala curenta sau Evanghelie (Cain si Abel) si nici cel din Codul Penal Ð o fapta comisa din culpa dar nu cu intentie. Vlad comite un rau involuntar! Vlad este un criminal virtual, deoarece comite o fapta reprobabila numai in gandurile lui, dar aceasta se realizeaza in realitate. Forta gandului si a Cuvantului nerostite sunt teribile si uneori pot ucide. El isi da seama si incearca sa se mantuiasca prin dorinta nesfarsita de a-si vindeca copilul de surditate… Unde si cand se pot declansa aceste forte misterioase si malefice? Acolo unde individul traieste dislocat, sfasiat si strain pe un pamant si un timp strain. Care este originea Raului? Cand se intalnesc doua energii” interioara si exterioara: o potentialitate si o actualizare. Omul este o criza ce nu are finalitate. El este o rana ce sangereaza incontinuu, dar invizibila pentru cel de langa el. Suferinta exilatului poate naste monstri nu numai in vis, ci in realitate si impotriva celor care il persecuta si il umilesc… Este modalitatea lui de a suporta insuportabilul si infernul trait zi cu zi…
Gandul ucigas
– Ati mai intalnit aceasta tema si in alte romane?
– In Biblie se spune: „Sa nu gresesti cu fapta si nici cu gandul”. Sau: „Pacatul savarsit in fapta, in lucru si in gand”.
In „Epistola catre Romani” (VII, 22, 23), Sfantul Paul spune: „Dupa omul cel launtric ma bucur de legea lui Dumnezeu. Dar vad in madularele mele o alta lege luptandu-se impotriva legii mintii mele facandu-se impotriva legii pacatului care este in madularele mele”. Legea mintii este impotriva pacatului, dar legea trupului savarseste pacatul. Teza romanului meu este ca mintea si trupul nu vor sa savarseasca pacatul, dar intentia ascunsa in gand comite un act contrar vointei.
In romanele polifonice ale lui Dostoievski, intalnim personaje Ð Raskolnikov, Smerdeakov Ð care comit crime reale. Un amanunt din viata lui Dostoievski mi-a retinut atentia. Avea un tata autoritar care il persecuta pana acolo incat tanarul Feodor Mihailovici i-a dorit cu intensitate moartea si care s-a realizat curand, deoarece tatal a fost asasinat de taranii care ii lucrau pamantul. Tanarul Fedeorovici a avut atunci prima criza de epilepsie si a trait senzatia ca si-a omorat propriul tata. Acest amanunt din viata lui Dostoievski mi-a confirmat ideea ca pe plan spiritual, intentia de a ucide adversarul se poate realiza cu puterea gandului ucigas.
– Ce ecou a avut acest roman in Romania? Daca nu ma insel, prima editie a aparut la Editura Albatros si a doua la Editura Eminescu in 1997.
– Nici unul…
– Chiar nici unul?
– Nu! Ca si cum n-ar fi fost publicat…
– Si cum va explicati lipsa de interes?
– Sunt mai multe explicatii si nu avem timpul necesar sa le analizam pe rand, dar… ce interes poate sa reprezinte un roman cu o tema atat de complicata? Roman de exil… Roman-eseu. Cititorii au nevoie de o literatura de divertisment, vor sa se amuze… Si cati au cunoscut exilul din motive politice, spirituale si morale? Putini, foarte putini… In rest au plecat sa castige o paine mai buna… se spune ca trebuie sa te situezi in timpul si spatiul oportun. Si eu n-am cazut niciodata intr-un moment oportun… Nu trimit carti criticilor, nu le fac curte, nu apartin unor lobby de interese si presiune si in special nu am avut inainte de '90 si nici dupa o functie care sa serveasca celui care imi da o mana de ajutor, conform principiului atat de raspandit la noi: „Iti dau, imi dai” sau „O mana spala pe alta”. Temele cartilor mele nu sunt actuale. Fiul meu m-a intrebat de ce nu scriu o carte despre Sfantul Paul despre care ii vorbesc uneori. Cine mai are nevoie de traditie, trecut, memorie? In grupurile de dominatie culturala se actioneaza cu un spirit de haita. Nu de lupi, ci de hiene… Se spune ca Dumnezeu, dupa ce a creat hiena, si-a dat seama ca este urata si a fost consacrata sa manance numai cadavre, a incercat s-o prinda si s-o remodeleze, dar n-a reusit, i-a fugit de sub mana. De atunci a ramas un animal urat si cu spatele tesit, atins de mana lui Dumnezeu…
„Un tigru de hartie” a fost analizat de unii critici in dorinta lor de a afla cine au fost informatorii, dorinta de clevetiri, colportaj si barfa, dar nu s-a remarcat intentia de a afla „originile Securitatii”. O ruda apropiata face o colectie din presa si de la televiziune cu expresii si cuvinte folosite anapoda: diminutive la tot pasul, neologisme gresit folosite, expresii agramate etc. Cand vin la Bucuresti, le citim impreuna si murim de ras. Spune-mi cum vorbesti si iti spun cine esti! Limba este masacrata si umilita din ignoranta si dintr-o cultura aculturala a deriziunii si bascaliei…
Militianul salvator
– Sa vorbim despre „Cartea lui Ian Inteleptul, apostolul din golful indepartat”. In timp ce scriati romanul erati constient ca mantuirea semenilor trebuia sa se faca prin jertfirea Profetului, ca in cazul lui Hristos?
– M-am intrebat de cateva ori: „Cine este acest Ian si ce vrea el?” Cand am terminat cartea, mi-am spus: „Nu cumva este un Hristos modern?” N-am indraznit sa aflirm cu certitudine, constient de gravitatea si importanta semnificatiei. Cu timpul ideea m-a preocupat si obsedat… Este bine ca cineva strain a sesizat si mi-a confirmat…
– Acest roman poate verifica teza dumneavoastra ca o opera literara autentica transforma in mit o realitate concreta. Un roman este un mit transpus in carne si oase intr-o realitate precisa.
– Da… Si este bine ca cel putin un critic a remarcat aceasta idee… Daca unul singur a inteles, totul este salvat…
– Si ce ecou a avut acest roman in presa literara? Au aparut cronici in ziare si reviste?
– Putine, destul de putine si cred ca romanul a fost trecut cu vederea… adica…
– De ce scrieti romane cand impactul cu publicul si criticii literari este aproape inexistent?
– Atingeti o problema sensibila… In primul rand scriu pentru mine, pentru a ma salva de mediocritarea si vulgaritatea vietii. Scriu sa nu ma plictisesc si sa dau glas vocilor pe care le aud in mine. Altfel as innebuni… Publicul a fost interesat de cartile mele si inainte de '89 eram publicat in mii de exemplare, iar dupa '89 cartile nu raman mult timp pe rafturile librariilor. Am cititorii mei si, asa cum zicea Flaubert: „Daca romanele mele se vor vinde intr-un tiraj de cinci sute de exemplare, sunt multumit”. El se referea la faptul ca se adreseaza unui public restrans si initiat… Sa va dau un exemplu… Prin '80 ma duceam cu masina la mare, la Vama Veche, unde stateam aproape doua luni si lucram intr-o „bojdeuca”. Inainte a de a intra in Constanta, m-a oprit un militian si mi-a cerut actele pentru ca nu respectasem… nu stiu ce regula. I-am dat buletinul si l-a citit cu atentie. A ridicat ochii spre mine si mi-a spus: „Sunteti cumva scriitorul Bujor Nedelcovoci care a scris „Somnul vamesului””? Am ramas cu gura cascata si era sa cad… Am raspuns siderat: „Da, eu sunt…”. Mi-a intins buletinul si-a zambit, iar eu am plecat bulversat dar… si incantat. Daca un militian de langa Constanta a aflat sau a rasfoit un roman pe care l-am scris, atunci trebuie sa continuu.
De fapt, nu ma intereseaza renumele, faima, gloria prezenta sau postuma… Nu am nici un merit! Nu am „acest organ”! Am un orgoliu rasturnat si poate cu atat mai putenic si periculos… de a nu fi orgolios!
Ierarhiile literare de azi se bazeaza pe cele din trecut. Nici in acest domeniu nu s-au produs transformarile necesare. Revizuirile, reconsiderarile, „recitirile” nu s-au realizat Ð cu rare exceptii Ð si „monstrii sacri” de ieri sunt ridicati pe un nou piedestal. Unii au facut o profesiune de a se declara discipolii unui scriitor si de a umbla cu sorcova prin tara. Am avut ocazia ca la Valenii de Munte sa particip la un colocviu inchinat lui Marin Preda. Mircea Micu si Mihai Ungheanu incercau sa demonstreze ca romanul „Delirul” nu a fost „scris la comanda”. Dar Mircea Micu a afirmat ca la o sedinta a Comitetului Central, lui Marin Preda i-a fost inmanata o scrisoare, sau un dosar… privitor la Antonescu. Cand am vrut sa discut acest amanunt, Mircea Micu m-a intrerupt de doua ori… Bunul-simt nu se invata nici dupa ce au trecut aproape cincisprezece ani de democratie… Sa nu te atingi de idoli, cainii de paza ai templului te vor musca…
La un liceu din Bucuresti am fost intrebat de un elev: „Daca ati scris atatea carti si aveti un renume, de ce nu va aflati in manualele scolare?” Nu stiam ce sa raspund. Si inca ceva… cei care se afla in exil apartin literaturii romane, dar tot in exil sunt considerati. Ma gandesc la un dictionar monumental: „Enciclopedia exilului literar romanesc: 1945-1989” Ð care a incercat sa stabileasca un echilibru intre literatura din tara si exil. Asa ca… nu am intrat in ierarhiile din tara, „in canon”, si nu ma intereseaza faima sau gloria dintr-un orgoliu rasturnat…
Cred ca sunt inactual, atemporal, inadecvat, inadaptat, iconoclast, introvertit, un „eretic imblanzit”… un tacut, un ursuz, un taciturn… am multe defecte, foarte multe… nu am certitudini, cu exceptia unor piloni de rezistenta sufleteasca si mentala, in rest… totul se misca, totul este efemer si se poate prabusi sau inalta de la o zi la alta. Heraclit a avut dreptate: „Totul este miscare”. Nu am griji pentru ziua de maine, chiar daca azi nu stiu ce voi manca si niciodata nu ma plang pentru lipsa de bani. Cand ma scol dimineata multumesc Cerului ca n-am murit in somn si ca am din nou ochii deschisi pentru a privi „marea trecere”. Uneori am sentimentul ca din anumite puncte de vedere nu apartin acestei lumi si incerc de-o viata intreaga sa aflu neaflatul si necunoscutul din mine… Singura fiinta care ma aduce cu picioarele pe pamant este fiul meu. In rest…
N-avem o cultura
a sexului
– Un scriitor incepe Ð de obicei Ð sa-si „faca mana” scriind nuvele sau schite. Dumneavoastra ati scris nuvele dupa mai multe romane, deci rolul a fost inversat. De ce?
– Am inceput sa scriu nuvele in '84 cand asteptam raspunsul Editurii Cartea Romaneasca in vederea publicarii romanului „Al doilea mesager”. Pentru a evita „sindromul de asteptare” am vrut sa scriu o proza fantastica din dorinta de a scapa dintr-o realitate insuportabila. Am fugit din nou si m-am salvat iarasi in scriitura dar de data aceea am fugit foarte departe. Am descoperit bucuria de a scris zece sau cincisprezece pagini carora poti sa le modifici inceputul sau finalul… spre deosebire de roman care daca l-ai „croit prost”, este aproape imposibil sa-l modifici. Nuvela a devenit o bijuterie pe care o slefuim cu o bucurie si o fericire spinozista. Mituri, arhetipuri, idei din Kabbala sau Budism, filosofie esoterica, castele parasite, paianjeni-vioara, papusi de lemn. Din martie '84 si pana in octombrie '84 am scris 13 nuvele. Prima parte am intitulat-o „Insomniile de la ora patru”, tocmai pentru a scapa de insomniile care reveneau obsesiv la ora patru dimineata. Sunt paginile cele mai reusite din toate cate am scris din punct de vedere stilistic, limbaj, fictiune si univers imaginar. Prin ele m-am simtit mai aproape de Dumnezeu…
– S-a scris in presa literara despre aceste nuvele?
– Nu stiu. Nu ma intereseaza. Cand am citit Dosarul de Securitate am gasit referatul Magdalenei Bedrosian si am fost foarte placut impresionat ca a sesizat cu multa acuitate miturile, simbolurile, metaforele care presupun o cunoastere subtila, nuantata, rafinata si cu informatii vaste in diverse domenii. Consider ca sunt cele mai izbute pagini scrise si regret ca am luat cunostinta atat de tarziu si… din Dosarul de Securitate. As vrea sa va spun ceva despre Eros.
Pana acum, nu am avut curajul sa descriu intr-un roman scenele de amor in care sunt amestecate cele mai intime parti ale trupului: bucuria fascinanta (delirul) a impreunarii. Cuvintele romanesti, care definesc partile ascunse ale trupului, ne trimit imediat la injurii. Literatura romana nu are o cultura a libidoului, a sexului (juisare, orgasm), si nu a trecut de „Si acum s-a urcat pe ea”, cum spunea un mare prozator foarte apreciat si morometian. Am pastrat limba franceza pentru descrierea scenelor in care cuvintele din limba romana ar parea obscene sau vulgare si chiar pornografice. Se zice ca: „Post coitum omnia triste”. Fals! Absolut fals! De la Rabelais, Sade, Mirabeau si trecand prin dominatia tiranica a psihanalizei lui Freud, cu toate ingredientele stiute (inconstientul, complexul lui Oedip, libidoul, transferul), C.G. Jung (inconstientul colectiv, fantezia mitica, fenomenele oculte), Lacan si pana Henry Miller sau Ana•s Nin… ori „Metafizica sexului” de Julius Evola, toti… dar pentru toti sexualitatea cuprinde o spiritualitate profunda care te ajuta sa depasesti povara trupului pentru a castiga o alta dimensiune (sublima si subliminala) in care poti sa intuiesti sensul existential si sinele divin… In acele clipe, fiecare dintre noi devine un Pegas inaripat care se indreapta spre cer si se apropie de un „Deus absconditus”.
– Erosul se situeaza pe acelasi plan cu Esteticul. Uniunea sexuala are o dimensiune sacra.
– Am simtit ca sunt pregatit sa depasesc anumite reticente si pudori personale pentru a intra in acest univers mirific. Si cred ca am gasit mijloacele artistice si stilistice adecvate. Dar romanul „Provocatorul” nu se reduce numai la eros… Gasim ironie, parodie, umor, mult umor, muzica… multa muzica jazz, voiaj prin Canada si Mexic si o critica a societatii franceze de azi, in care Guy este in cautarea unor criterii, semnificatii si sensuri. Guy duce o viata periculoasa pentru ca nu accepta cabotinajul si falsa comedie in care este obligat sa traiasca. El cauta un raspuns la criza lumii occidentale care a pierdut unele repere spirituale, valori etice si religioase, dominata de materalitate, spirit practic Ð totul se vinde si se cumpara – de performanta, concurenta si egoism… s-a pierdut dimensiunea „verticala” (transcendenta) si nu s-a gasit decat… „sensul nonsensului”.
– Da, frumos final…
