Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum a murit, în realitate, Lucreţiu Pătrăşcanu?

Asasinul liderului comunist a fost un colonel de Securitate, care s-a sinucis, la rândul său. Despre personalitatea lui Lucreţiu Pătrăşcanu s-a vorbit „în fel şi chip", cum zice românul. Cert este că, ...

Share

Virgil Lazar 0 comentarii

21.04.2011 - 19:36

Asasinul liderului comunist a fost un colonel de Securitate, care s-a sinucis, la rândul său.

Despre personalitatea lui Lucreţiu Pătrăşcanu s-a vorbit „în fel şi chip", cum zice românul. Cert este că, deşi provenea dintr-o familie de moşieri, iar tatăl lui era şi scriitor, Lucreţiu Pătrăşcanu a îmbrăţişat ideologia comunistă şi a fost considerat unul dintre ctitorii Partidului Comunist din România. În această calitate, de comunist, era membru în Parlamentul regal încă din 1931. Om instruit, avocat de profesie, cu studii de specialitate în Germania şi Franţa, a fost apărătorul comunştilor în mai multe procese. S-a implicat - în numele Partidului Comunist - fără să-l delege nimeni - în lovitura de stat de la 23 august 1944 prin care a fost răsturnată dictatura militară a lui Ion Antonescu. Iar imediat după război a făcut parte din delegaţia României la definitivarea textului de Armistiţiu cu URSS, moment în care a intrat în controversă cu Viaceslav Molotov, delegatul URSS, căruia i-a recomandat, ritos, să se ocupe de problemele ţării sale, că de ale României se va ocupa el, ca om ce le pricepe mai bine.

Comunist naţionalist?

În ţară, imaginea lui Pătrăşcanu a fost întunecată de unii, de aşa-zisul lui naţionalism (dar de bună credinţă) confirmat şi prin declaraţia de la Cluj, din 1945, când, în faţa studenţilor, după confruntarea de la căminul „Avram Iancu", dintre stu¬denţii români agresaţi de un grup de muncitori comunişti de la fabrica „Herbak", a afirmat: „Mai întâi sunt român, abia apoi, comunist"... S-au adunat piese împotriva lui, una câte una, spre satisfacţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care vedea în el, pe bună dreptate, un concurent redutabil şi de aceea, trebuia eliminat printr-un simulacru de proces, după sistemul practicat deja de N.K.V.D. în Ungaria ori Polonia. Aşa încât oamenii lui Pantiuşa Bodnarenko, Aleksandr Nikolski şi alţi generali ai K.G.B. instalaţi la cârma ţării în Bucureşti, ajutaţi de slugile de la noi, l-au arestat în 28 septembrie 1948 şi i-au obţinut mărturiile dorite prin schingiuiri dure ce l-au dus, de mai multe ori, în pragul morţii.

La procesul înscenat apoi, în octombrie 1954, desigur, n-a mai recunoscut nimic, dimpotrivă, a acuzat şi ameninţat, în termeni tari, completul de judecată pentru minciunile şi falsurile din actul de acuzare: spion în slujba imperialismului, trădător al partidului comunist şi multe altele. Cei care am trăit acele timpuri şi am citit în ziare actul de acuzare am rămas muţi de mirare şi „revoltă" pentru ceea ce ar fi fost în stare să facă Pătrăşcanu, pe care-l admiram discret pe atunci, drept singurul intelectual adevărat din conducerea P.C.R. L-au făcut să recunoască că ar fi fost spion al imperialiştilor, trădător al partidului prin încercarea de a întârzia arestarea lui Ioan Antonescu. Întreaga anchetă era dirijată, din culise, printr-un sistem intergat de televiziune-radio, de către Dej şi Alexandru Drăghici, şeful Securităţii, iar Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte abia în octombtrie 1954, împreună cu Remus Kofler, alt „tădător" al patidului. Apoi, după două zile, ne-a venit la ziar (lucram deja la RL) un comunicat oficial potrivit căruia cei condamnaţi au fost executaţi.

Cum a avut loc execuţia

Comentatorii de azi ai „cazului Pătrăşcanu" au explicat pe larg cum şi unde a avut loc execuţia, aşa cum au găsit documentele măsluite, probabil, de autorităţile de atunci. Pentru ca apoi, când Nikita Hruşciov a demascat, laCongresul XX al PCUS, crimele lui Stalin şi acerut imperativ şi ţărilor socialiste „frăţeşti" să verifice toate procesele politice ce au avut loc şi să revină asupra adevărului, de voie, de nevoie, comuniştii români au trebuit să-l reabiliteze pe Lucreţiu Pătrăşcanu, în 1968. Şi iată că, legat de moartea acestuia, fostul general de Securitate, Ioan Mihai Pacepa, dezvăluie în „Cartea negră a securităţii", că în acelaşi an, 1968, a avut loc un eveniment incredibil: un colonel de Securitate, acoperit într-o funcţie la Ministerul de Externe, şi-a ucis copiii, soţia, după care s-a sinucis.

El a scris o scrisoare pentru Nicolae Ceauşescu, în cuprinsul căreia recunoscuse faptul că el l-a împuşcat pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Aceasta, după ce tot el l-a anchetat dur (alături de alţii, ce se roteau) şi l-a supus la cele mai groaznice suplicii fizice ca să mărturisească ceea ce doreau cei din conducerea P.C.R. Pur şi simplu, acest securist terorist declara că de atunci trăia un coşmar, pentru că îşi amintea zi şi noapte de sângele lui Pătrăşcanu care i-a împroşcat faţa şi mâinile, în seara când, din proprie iniţiativă, şi desigur, un anumit fanatism, l-a scos din celula de la Jilava la „plimbare" şi, ajunşi în curtea interioară, l-a împuşcat în ceafă... Mai târziu, Nicolae Ceauşescu avea să recunoască această execuţie într-o consfătuire cu activul de partid din 1968. El a declarat că, în cazul Pătrăşcanu, "s-a manifestat o grabă de a-l judeca şi executa după două zile, prin împuşcare pe la spate..."

Citește totul despre:

Comentarii

loading...