vident, acest lucru nu poate fi realizat fără aprobarea realului premier în exercițiu, președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului este însă total în asentiment cu Cabinetul Ludovic Orban, considerând “Prima casă” un program ce nu mai este eficient.
Într-adevăr, la nivelul anului 2020, orice cetățean român nu se mai poate gândi la prima locuință, ci, eventual, la cea de-a opta.
Astfel, Guvernul s-a gândit să vină în sprijinul cetățeanului.
Executivul are mână liberă (sau liberală) să lanseze programul “A opta casă”.
De asemena, cei care au avut una dintre cele șapte proprietăți imobiliare confiscate de către stat, au dreptul de a primi finanțare pentru două noi case.
La fiecare casă confiscată, statul îți va oferi două. Singurele condiții pe care orice român trebuie să o îndeplinească, pentru a se încadra în noul program, sunt:
să aibe trecut ca primar (primar al municipiului Sibiu prezintă un avantaj);
să dețină minimum alte șase proprietăți imobiliare.
Noul program are termen de aplicare următorii cinci ani, când președintele Klaus Iohannis își va termina misiunea de explorare a Globului și va reveni la pasiunile sale, meditațiile și piața imobiliară.
Programul “A opta casă” trebuie gândit însă foarte bine, pentru a nu discrimina.
Articolul integral este disponibil pe Academia Cațavencu.