1569. În Anglia e organizează prima loterie despre care sunt date istorice.
1753. A fost deschis British Museum.
1812. S-a născut pictorul și fotograful Károly Pap Szathmáry, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii fotografi din Europa.
1846. Pe scena Teatrului Naţional din Iaşi a avut loc reprezentaţia comediei „Băcălia ambiţioasă”, cea dintâi lucrare dramatică a lui Alecu Russo, care avea să-i atragă autorului exilul la mănăstirea Soveja.
1922. Este folosită pentru prima dată insulina pentru tratamentul diabetului.
1928. A murit scriitorul britanic Thomas Hardy.
1940.. Are loc premiera baletului Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev, la Leningrad.
1943. A fost încheiat Protocolul germano-român, prin care guvernul condus de mareşalul Ion Antonescu se angaja să continue războiul, cu condiţia ca Germania să mărească ajutorul militar pentru echiparea unor noi unităţi, care să le înlocuiască pe cele pierdute sau decimate la Stalingrad, cotul Donului şi în Caucaz.
1946. Proclamarea Republicii Albania.
2002. A murit cineastul Henri Verneuil („Maimuţa în iarnă”, „Clanul sicilienilor”).
2008. A murit Sir Edmund Hillary, primul alpinist care a escaladat Everestul, pe 29 mai 1953.
2009. Georges Cravenne, creatorul premiilor César şi un promotor în domeniul relaţiilor publice din Franţa, a decedat. A creat, în 1975, Academia artelor şi tehnicilor cinematografice, care urma să decerneze începând din 1976 premiile César. De asemnea, el a creat, pentru Asociaţia Profesională şi Artistică a Teatrelor din Franţa, premiile Molière şi, ulterior, premiile 7 d'Or, dedicate producătorilor de televiziune.
2014. A murit Ariel Sharon, general și politician israelian, cel de-al 11-lea prim ministru al Israelului.
Citește și:
Discul de vinil. Condeiul portăreț. Atlas românesc. Revolverul. Metroul. Moisil. Foreman.
Brățări dacice. Primul circ. Lazio. Kapek. Nixon. de Beauvoir. Manoliu. Minculescu. Baez.
Tontoroiul femeilor. Tesla. Sântimbreanu. Dinicu. Cage. Pol Pot. Domnul Radio