Aproximativ o sută de persoane au participat, în Piața Universității, la greva cetățenească, acțiunea promovată pe pagina de Facebook a mișcării UnițiSalvăm care a îndemnat la boicotarea votului pentru alegerile europarlamentare. Bucureștenii au format ateliere de discuții pe iarbă, în fața Teatrului Național, iar liderii mișcării au moderat intervențiile celor prezenți. S-a discutat, printre altele, despre modificarea legii electorale și salariu minim.
„M-am săturat de sclavia angajatului și de marile corporații care ne exploatează. Aș vrea un salariu minim de 500 de euro”, a fost una dintre opiniile manifestanților.
„Eu aș propune înființarea a trei tipuri de partide: partide locale, partide naționale și partide pentru alegerile europene”, a spus un alt manifestant. Pe iarbă s-au format trei grupuri de discuții, moderate de Claudiu Crăciun, Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ioana Lupea, Mircea Kivu.
Revendicările mișcării UnițiSalvăm sunt: reducerea la 3.000 a numărului de semnături de susținere necesare pentru înregistrarea unui partid politic si reducerea numărului de județe din care sunt obținute semnăturile de la 18 la 5, eliminarea procedurii de actualizare în ani pre-electorali a listelor de membri și a listelor de susținători, reducerea numărului de semnături de susținere necesare înregistrării candidaturilor și introducerea pe toate buletinele de vot, indiferent de tipul alegerilor, a casetei "Niciunul dintre cei menționați".