„Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” erau cuvintele rostite de Neil Armstrong atunci când a păşit pe Lună, la 20 iulie 1969. Misiunea lui Armstrong şi a colegilor săi, stabilită de către preşedintele american John Fitzgerald Kennedy, la 25 mai 1961, era „aselenizarea unui echipaj uman şi întoarcerea pe Pământ”, notează www.nasa.org, site-ul Administraţiei Naţionale Aeronautice şi Spaţiale a SUA (NASA).
URSS deja lansase primul satelit artificial – Sputnik 1 – în 1957, trimisese primul om în spaţiu – Iuri Gagarin – în 1961 şi exploata deja aceste rezultate din punct de vedere propagandistic. Acest lucru era văzut la nivel internaţional ca o provocare la adresa leadership-ului tehnico-ştiinţific militar şi politic al americanilor, notează articolul „American Foreign Policy and the Space Race” de Teasel Muir-Harmony, publicat de Oxford Research Encyclopedias, oxfordre.com. Statele Unite au răspuns înfiinţând NASA, în 1958 şi stabilind obiectivul de a trimite primul om pe Lună, în 1961.
Materializat în proiectul Apollo, acest obiectiv a generat o mobilizare ca pentru un război, ajungând să consume 4% din bugetul federal al Statelor Unite, fiind cel mai scump proiect tehnologic civil din istoria SUA. Deşi competiţia celor două state era recunoscută, ele aflându-se şi în plin Război Rece, totuşi SUA şi URSS au semnat un tratat de cooperare bilaterală în domeniul ştiinţelor spaţiale: cartare geomagnetică, experimentare cu sateliţi de comunicaţii, schimb de date biomedicale şi imagini ale sateliţilor meteo, mai notează sursa citată.
Misiunea Apollo 11, cea programată să aselenizeze cu echipaj uman, avea ca obiective explorarea ştiinţifică ajutată de modulul lunar, instalarea unei camere video care să transmită semnale pe Pământ, instalarea unui dispozitiv care să analizeze compoziţia vântului solar, seismele şi un retroreflector cu laser pentru telemetrie. Astronauţii aveau misiunea de a strânge mostre ale suprafeţei selenare pe care să le aducă pe Terra precum şi fotografierea şi filmarea extensivă a terenului lunar, a echipamentului, a modulului lunar şi a echipajului, notează www.nasa.org.
Echipajul Apolo 11 era format din comandorul Neil Armstrong, pilotul modulului de comandă, Michael Collins, şi pilotul modulului lunar, Edwin „Buzz” Aldrin. Nava a fost lansată de la Cape Kennedy în 16 iulie 1969. După două ore şi 44 de minute, racheta purtătoare „Saturn 5” s-a reaprins pentru încă cinci minute şi 48 de secunde, plasând modulul de comandă Columbia, de care era andocat şi modulul lunar, Eagle („Vulturul”), pe orbita translunară, iar acesta s-a deconectat de rachetă. În timp ce se afla în orbita translunară, Apollo 11 a trimis prima transmisiune TV color către Pământ.
În 18 iulie 1969, după ce au efectuat mai multe manevre de corectare a cursului, Armstrong şi Aldrin au realizat a doua transmisiune TV. A doua zi, în 19 iulie, Apollo 11 a început manevrele pentru a intra pe orbita lunară, şi-a corectat cursul din cauza perturbărilor provocate de gravitaţia Lunii şi a fost efectuată o nouă transmisiune video către Terra, mai notează sursa citată.
O zi mai târziu, în 20 iulie, modulul lunar a fost verificat iar apoi separat de modulul de comandă pentru inspecţie vizuală. La ora de zbor 101 şi 36 de minute, modulul lunar şi-a pornit motoarele pentru 30 de secunde, începând astfel coborârea către suprafaţa selenară. Pilotat manual, în parte, de către Armstrong, modulul lunar a aselenizat în zona numită „Marea Liniştii” (Sea of Tranquility), conform www.nasa.gov. Racheta purtătoare care a facilitat aselenizarea purta pe ea o plachetă comemorativă semnată de preşedintele Nixon şi de către cei trei astronauţi.
La patru ore de la aselenizare, Neil Armstrong a plasat o cameră de luat vederi care să transmită evenimentul pe Pământ. La 109 ore şi 42 minute de la lansare, Armstrong a păşit pe suprafaţa lunară spunând cuvintele „One small step for man, one giant leap for mankind” („Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”). 20 de minute mai târziu a fost urmat de Buzz Aldrin. Peste o jumătate de oră, cei doi au vorbit la telefon cu preşedintele american Richard Nixon.
Activitatea extravehiculară pe suprafaţa Lunii a durat mai mult de două ore şi jumătate şi s-a întins până la o distanţă de aproximativ 900 de metri de modulul lunar. În acest timp, astronauţii au prelevat probe din suprafaţa selenară, au activat o instalaţie de experimente ştiinţifice şi au înfipt acolo steagul Statelor Unite ale Americii. În total, cei doi au petrecut pe Lună 21 de ore şi 36 de minute.
La 124 de ore de la începerea misiunii a fost aprinsă racheta care a ridicat modulul lunar Eagle în orbita lunară de unde, după câteva manevre, a fost andocat la modulul de comandă Columbia, pilotat de Michael Collins. De aici a început zborul înapoi spre Terra, acesta neavând nevoie decât de o singură microcorecţie. Astronauţii au dormit pentru aproximativ 10 ore. La 44 de ore de la părăsirea orbitei selenare au început manevrele de reintrare în atmosfera terestră. Modulul de comandă a fost orientat cu scutul termic înainte, iar apoi au fost deschise paraşutele.
După un zbor de 195 de ore, 18 minute şi 35 de secunde (cu 36 de minute mai lung decât fusese planificat), Apollo 11 a picat în Oceanul Pacific, la 13 mile depărtare de nava programată să îl recupereze, USS Hornet. Era 24 iulie 1969, ora locală 12.50, conform www.nasa.org.
Misiunea Apollo 11 a fost condusă cu pricepere, precizie şi cu relativă uşurinţă, notează Raportul misiunii Apollo 11, păstrat pe www.nasa.org. Preşedintele Nixon i-a întâmpinat spunându-le „Aceasta este cea mai mare săptămână din istoria omenirii, de la Creaţie”, notează site-ul Smithsonian Air and Space Museum, airandspace.si.edu. La nivel global, reacţiile au fost entuziaste, ziarele de pretutindeni stând mărturie pentru acest lucru. Conform estimărilor NASA, aproape o jumătate din populaţia planetei a ştiut de misiunea Apollo 11, datorită relatărilor de la radio şi televizor. Chiar şi în Uniunea Sovietică, unde transmisiunea postului Vocea Americii era bruiată, au aflat ceea ce s-a întâmplat.
În ţara noastră, Agenţia Română de Presă AGERPRES a transmis, pas cu pas, informaţii legate de misiunea Apollo 11, relatate de trimisul său special, C. Alexandroaie, precum şi materiale documentare cu privire la zborurile spaţiale care au precedat-o, dar şi curiozităţi. Astfel, în Buletinul de ştiri externe, ştirea cu numărul 47 relatează ce aveau să mănânce Aldrin şi Armstrong în modulul lunar: „friptură de vacă, peşte, prăjituri, suc de grepfrut şi ananas. Cea de-a doua masă ce va fi servită luni va cuprinde rasol de pui cu cremă, friptură cu garnitură de legume, suc de struguri şi de portocale. […] Cu toate că nu există masă, nici şerveţele, nici picolo, nici ospătar, preţul unui prînz autoservit atît în modulul lunar cît şi în cabina Apollo este cel mai scump din lume – aproximativ 100 de dolari de persoană.”
În Buletinul de ştiri externe din ziua următoare, AGERPRES a anunţat, în ştirea nr. 35, (în jurul orei 4.20) „că Armstrong va păşi pe Lună în jurul orei 4,30 /ora Bucureştiului/.”. În ştirea nr. 37 este anunţat marele eveniment:
„37.- Pe Lună:
Marea Liniştii/ Luna/ 21, /agerpres/
Primul pas pe Lună. Armstrong a pus piciorul pe suprafaţa Lunii. Este primul pas al omului pe un alt corp ceresc. Coborîre.”
Şi ziarele româneşti de la acea vreme au transmis relatări ale evenimentului, „România Liberă” şi „Scânteia” având spaţii editoriale rezervate aselenizării.
Conform Smithsonian Air and Space Museum, placa rămasă pe Lună, pe piciorul vehiculului de aselenizare, poartă următoarea inscripţie: „Aici, oameni de pe Planeta Pământ au pus piciorul, pentru prima oară, pe Lună. Iulie 1969 A. D. Am venit în pace pentru toată omenirea”.
