Fostul ambasador american la Moscova, Jack Matlock, a venit în România la scurt timp după revoluţie, pentru a evalua situaţia din Bucureşti. Se pare că Washingtonul nu avea încredere în telegramele transmise de ambasada din Bucureşti, care sugera sprijin pentru Frontul Salvării Naţionale. Matlock a confirmat însă că, „dacă e cineva care poate salva România de haos, acesta nu poate fi decât FSN,” după cum reiese din cea mai veche telegramă diplomatică din seria WikiLeaks, publicată de Adevărul. Diplomaţii americani erau dispuşi să treacă prima mineriadă cu vederea şi s-o considere un incident izolat. Din relatările unor reprezentanţi de marcă ai politicii din anii ‘90 reiese însă că nici următoarele mineriade nu au schimbat atitudinea SUA faţă de conducerea de la Bucureşti. Unul dintre motive este acela că diplomaţii americani nu aveau încredere în liderii partidelor istorice, care, în opinia lor, „nu aveau ce le trebuie pentru a conduce.”
Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al CFSN, îşi aminteşte de numeroase vizite ale unor diplomaţi sau delegaţii atât din SUA, cât şi din ţări europene, în primele luni după Revoluţie. Acesta spune că punctul de vedere al reprezentanţilor străini era că FSN trebuia menţinut până la votarea Constituţiei. „Într-o ţară fără Constituţie se poate întâmpla orice,” avertizau ei. Atitudinea americanilor nu s-a schimbat mult după mineriadele ce au urmat. A fost o reacţie oficială de condamnare, dar, după spusele lui Ionescu, „reticenţele au venit mai degrabă din afară spre ei (reprezentanţii ambasadei, n.r.) decât de la ei înspre afară”.
Că Statele Unite nu şi-au redirecţionat sprijinul către partidele istorice, opoziţia de atunci, o confirmă şi Radu Câmpeanu, fost lider al PNL. De altfel, Câmpeanu a declarat pentru România Liberă că nu a avut niciodată discuţii cu diplomaţi americani şi că, după ştiinţa sa, nici liderul de atunci al PNŢCD, Corneliu Coposu, nu a avut astfel de întrevederi, nici înainte de mineriada sângeroasă din 13-15 iunie, nici după.
Zoe Petre, istoric şi unul dintre membrii fondatori ai Alianţei Civice, explică atitudinea prin faptul că SUA erau în 1990 mult mai preocupate de ce se întâmpla în URSS şi de posibila reunificare a Germaniei, aşa că tot ceea ce voiau de la restul lumii era linişte. „Nici prin cap nu le trecea că NATO s-ar putea lărgi” şi că România ar putea deveni importantă, spune ea. Mai mult, Zoe Petre povesteşte că în 1990, la fondarea Alianţei Civice, ambasadorul american de atunci, Alan Green, a trimis o scrisoare în care îndemna la supunere. „Iluziile românilor despre americani erau total diferite de realitate,” conchide ea.
