Victor Ponta a reacționat printr-o postare pe Facebook după ce fostul procuror DNA Mircea Negulescu a fost reținut în legătură cu dosarul Tony Blair în care și el este implicat.
”Dl Negulescu a fabricat probe false / a şantajat persoane cercetate în alte dosare şi i-a obligat să depună mărturii false / a folosit ilegal statutul de martor cu identitate protejată pentru cei şantajaţi de el / a influenţat direct decizii strict politice şi persoane publice din judeţul Prahova / a avut un comportament şi acţiuni de crimă organizată folosind statutul de procuror şi puterile legale specifice funcţiei / a cheltuit milioane de lei din bani publici pentru războaiele lui de interlop / şi mai sunt şi alţii care au procedat la fel! În SUA sau în orice ţara europeană democratică era de mult în penitenciar / în România până azi a fost protejat!”, a scris Ponta pe rețeaua de socializare.
Șeful Pro România nu ratează ocazia de a-i ataca pe liberali: ”Şi acum înţelegeţi de ce se luptă PNL să desfiinţeze Secţia Specială – ca să îi protejeze pe infractorii care au fabricat dosare adversarilor lor politici!”
Fostul procuror Mircea Negulescu, în prezent exclus din magistratură, a fost reţinut miercuri de procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Surse judiciare afirmă că reţinerea lui Negulescu are legătură cu dosarul Tony Blair, în care este implicat fostul premier Victor Ponta.
Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.