-2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiVâlcea: Alunecări de teren în 10 localităţi, de la începutul anului

Vâlcea: Alunecări de teren în 10 localităţi, de la începutul anului

Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în perioada 1 ianuarie- 11 februarie 2019 au fost constatate alunecări de teren în 10 localităţi din judeţ, cele mai afectate fiind comunele Alunu şi Slătioara, unde sunt în pericol să fie înghiţite de pământ mai multe gospodării.

Astfel, în localitatea Alunu, unde şi în anul 2017 au fost alunecări de teren la o haldă de steril a exploatării miniere din zonă, acum sunt şapte gospodării din satul Ilaciu care au cerut să fie evaluate pentru a primi despăgubiri, în timp ce la Slătioara, pe lângă locuinţa deja evacuată la sfârşitul lunii ianuarie din satul Coasta Cerbului, încă două sunt atent monitorizate pentru ca alunecarea de teren produsă pe drumul comunal care leagă localitatea de comuna Vaideeni riscă să le avarieze.

O situaţie deosebită este şi în staţiunea Călimăneşti, unde din cauza precipitaţiilor din ultima lună a fost reactivată o alunecare de teren în apropierea Drumului Naţional 7 şi care pune în pericol zidul de sprijin realizat de-a lungul acestuia.

De asemenea, reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au atras atenţia şi asupra pericolului de inundaţii, mai ales în comuna Dănicei, satul Cireşul, unde sunt cinci gospodării care ar putea fi inundate dacă debitul pârâului Luncaş va creşte, acesta fiind deja afectat de o eroziune produsă pe o suprafaţă de 400 de metri. Tot în comuna Dănicei, satul Ceretu, cinci familii au rămas izolate după ce drumul de acces către acestea s-a surpat în urmă cu câteva săptămâni.

Celelalte localităţi unde au fost înregistrate pagube ca urmare a alunecărilor de teren produse în ultima lună sunt: Mihăeşti, Milcoiu, Muereasca, Pesceana, Racoviţa şi Vaideeni.

Judeţul Vâlcea este pe primul loc în ţară la alunecările de teren, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă anunţând la începutul acestui an că au sub monitorizare peste 400 de astfel de perimetre.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă