Un șofer din județul Galați, aflat aproape în comă alccolică, a fost reținut de polițiști.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați, agenții de poliție l-au oprit în trafic, sâmbătă, pe un șofer de 54 de ani, care a fost reţinut după ce a fost depistat la volan, în urma testării alcoolscop, cu o alcoolemie de 3,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.