3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiUE pregăteşte viitorul investiţiilor în domeniul sănătăţii

UE pregăteşte viitorul investiţiilor în domeniul sănătăţii

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, cei doi comisari au lansat un proiect pilot pentru îmbunătăţirea serviciilor de urgenţă transfrontaliere din Pirinei, între regiunile de frontieră ale Franţei, Spaniei şi Principatului Andorra, şi au anunţat că sănătatea va fi noua categorie din anul acesta pentru premiile RegioStars.

În fiecare an, premiile RegioStars recompensează cele mai bune şi mai inovatoare proiecte din Europa în domeniul politicii de coeziune din cinci categorii tematice, inclusiv o temă a anului. Ediţia din acest an va urmări să recompenseze proiectele de calitate din domeniul sănătăţii, pentru a inspira statele membre şi regiunile.

Platforma de depunere a cererilor online este deschisă din 19 februarie până la 9 mai 2019. Un juriu independent va evalua candidaturile şi va încununa laureaţii în cursul ceremoniei de decernare a premiilor RegioStars, care va avea loc la Bruxelles în octombrie 2019.

„Investiţiile politicii de coeziune în domeniul sănătăţii, în valoare de peste patru miliarde de euro din fondurile UE în cadrul bugetului actual, sunt expresii adevărate ale unei Europe care protejează. Îngrijirea sănătăţii este în evoluţie şi investiţiile UE trebuie să evolueze odată cu aceasta. Acesta este motivul pentru care am organizat această discuţie cu profesioniştii din domeniul sănătăţii, astfel încât recomandările lor să poată servi drept punct de reper pentru planificarea investiţiilor UE în domeniul sănătăţii pe parcursul deceniului următor”, a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Creţu.

La rândul său, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, a afirmat: „Potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, aproape 70% dintre europeni doresc ca UE să facă eforturi mai mari în domeniul sănătăţii. Acţionând prin intermediul fondurilor politicii de coeziune, ni se oferă posibilitatea de a aduce o schimbare pe teren, acolo unde este necesar, şi de a arăta că solicitările exprimate de concetăţenii noştri europeni nu sunt ignorate”.

„Sunt, de asemenea, încântat de faptul că sănătatea devine o nouă categorie pentru premiile RegioStars. Acest lucru reprezintă încă o demonstraţie a faptului că trebuie şi putem să punem în aplicare principiul sănătăţii în toate politicile, astfel cum este prevăzut în tratat”, a adăugat el.

În urma discuţiilor, s-a ajuns la concluzia că sistemele de sănătate evoluează spre un nivel mai ridicat de educaţie, de promovare a sănătăţii şi de prevenire a bolilor. De asemenea, ele se îndepărtează de asistenţa acordată în spitale şi în cadrul sistemului instituţional, trecând la îngrijirea acordată la nivelul comunităţii şi la integrarea asistenţei medicale şi sociale. Odată cu noile obiective, care permit investiţii integrate în domeniul sănătăţii, al incluziunii sociale şi al educaţiei, propunerea Comisiei privind politica de coeziune pentru perioada 2021 – 2027 prevede condiţiile de sprijinire a acestor schimbări.

Evoluţiile în materie de asistenţă medicală necesită diferite investiţii în infrastructură, fie în centre de asistenţă medicală primară şi comunitară, fie în programe de prevenire, de îngrijire integrată şi de formare a forţei de muncă. Politica de coeziune poate contribui la sprijinirea acestor investiţii, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Statele membre şi regiunile trebuie să conceapă strategii de investiţii pe termen lung, care să includă infrastructura, capitalul uman, tehnologiile inovatoare şi noile modele de furnizare a serviciilor de îngrijire. Pentru a sprijini aceste strategii, fondurile politicii de coeziune pot fi combinate cu alte instrumente ale UE, cum ar fi InvestEU, sau cu programe naţionale. Comisia este pregătită să sprijine statele membre şi regiunile în vederea planificării acestor strategii.

Comisia sprijină depăşirea obstacolelor legate de guvernanţa aspectelor transfrontaliere şi, în propunerea sa legislativă privind politica de coeziune pentru perioada 2021 – 2027, sugerează crearea unei rezerve de 15% din orice program de cooperare transfrontalieră Interreg în acest scop.

La masa rotundă au fost prezente şi asociaţiile din domeniul sănătăţii, cum ar fi Asociaţia Europeană de Management al Sănătăţii şi EuroHealthNet.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă