Turiştii, în număr de şase şi care toţi ar fi olandezi, potrivit primelor informaţii, s-au rătăcit în zona dintre pârtia Vârtop şi pârtia Piatra Grăitoare.
În altă ordine de idei, doi fraţi din Sau Mare au fost recuperaţi luni de un echipaj al Salvamont Alba, după ce au rămas blocaţi pe o stâncă din Piatra Secuiului, la Rimetea. „Este vorba de doi tineri, care nu erau echipaţi corespunzător şi care s-au abătut 500 de metri de la traseul marcat pentru turişti. Au rămas blocaţi pe o stâncă, în condiţiile în care era şi zăpadă, şi gheaţă”, a explicat Claudiu Costea.
Ei au fost coborâţi de pe versantul stâncos cu ajutorul corzii. Intervenţia salvamontiştilor a durat aproximativ trei ore.
Zona Piatra Secuiului este una foarte periculoasă dacă nu sunt respectate regulile de bază de deplasare pe munte şi dacă nu este respectat marcajul turistic. Cea mai mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului, care are o altitudine de 1.128 de metri, este accesibilă doar căţărătorilor profesionişti, dar există şi un traseu turistic bine marcat.