3.9 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiToader este de acord că onorariile avocaţilor din oficiu trebuie rediscutate

Toader este de acord că onorariile avocaţilor din oficiu trebuie rediscutate

Toader a participat, marţi, la audierile din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului, unde au fost dezbătute, timp de patru ore, cererile avocaţilor.

El a afirmat că protocolul poate fi perfectat şi, în acest context, a invitat decanii de barouri la discuţii, miercuri, la sediul Ministerului Justiţiei.

„Vorbim de avocatura din oficiu, onorariul pe care-l plăteşte statul de la buget, prin Ministerul Justiţiei şi prin Ministerul Public, când serviciile sunt la urmărire penală. Există un protocol din 2008, protocol care a fost actualizat în 2015, (…) după şapte ani şi o criză, majorându-se onorariile din oficiu cu 30%. Eu, repet, sunt avocat, am făcut 15 ani de avocatură, sunt suspendat cât sunt pe aici, mă voi duce înapoi când nu voi mai fi şi voi relua avocatura, sigur, probabil într-o manieră selectivă”, a precizat Toader, la finalul dezbaterilor.

Ministrul a explicat ce demersuri a făcut privind solicitările barourilor din România.

„Demersul dânşilor de reactualizare a protocolului din 2015, eu am fost de acord, le-am adus documentaţia prin care le-am arătat că i-am invitat la discuţii, la dezbateri, pentru că protocolul din 2015 venea la un an după ce au intrat în vigoare codurile de procedură penală, penal şi la mai mulţi ani după intrarea în vigoare a codului de procedură civilă, care coduri prevedeau şi alte servicii care se bucură din oficiu de gratuitate plătită de stat şi plata onorariilor de la urmărire penală, ceea ce protocolul din 2015 nu a inclus”, a continuat Toader.

Mai precis, a explicat demnitarul, Ministerul Public nu a fost inclus în protocolul din anul 2015 şi, deşi instituţia şi-a manifestat mereu dorinţa de a putea ajuta privind plata onorariilor avocaţilor din oficiu chemaţi în faza de urmărire penală pentru asistenţă, nu a putut să facă nimic pentru că nu exista o bază legală în acest sens.

Tudorel Toader a spus că miercuri este posibil ca viitorul protocol să prindă contur, după dezbaterile pe care le va avea cu decanii barourilor şi reprezentantul Ministerului Public.

„Eu convins eram, nu trebuiau să mă convingă dânşii, doar i-am chemat să vină în scris cu propuneri şi nu cu vorbe că (…) mărim de la 100 la 650, mărim de la 100 la 200, întrebarea era de ce, că eu semnez pentru banii statului de la buget. I-am chemat mâine la minister, i-am invitat la minister, s-a desprins o concluzie, un punct de vedere să zicem comun, dar nu majoritar şi cred că mâine vom da o primă formă protocolului, care, la rândul lui, poate fi îmbunătăţit”, a menţionat ministrul Justiţiei.

Toader a afirmat că prin noul protocol va propune să fie înlăturată posibilitatea reducerii onorariilor de către judecător la sume nesemnificative.

„Articolul 10 din protocolul din 2015 care foloseşte o formulă nu tocmai, să spunem aşa, adecvată, spune că onorariile sunt maximale, adică pot fi şi mai mici, ceea ce-i permite încă judecătorului să le reducă la sume absolut modice, nesemnificative. Eu le-am spus (avocaţilor – n.r.) că în noul protocol voi propune eliminarea acestei posibilităţi ca judecătorul să cenzureze onorariul, adică dacă el este 100 de lei, 200 de lei, dacă e plătit de la bugetul statului, dacă e aprobat de ministrul Justiţiei, de ce să se interpună judecătorul, în opinia mea, să spună prea mult 100 de lei să fie 50, deci eu am propus şi nu cred că dânşii nu vor fi de acord mâine”, a explicat el.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului a dezbătut, marţi, mecanismul de stabilire a cuantumului onorariilor pentru asistenţă judiciară, actualizarea acestora, bugetarea şi plata efectivă a onorariilor din oficiu.

Comisia a analizat petiţiile colective primite şi sesizările publice ale unor barouri cu privire la faptul că onorariile bugetate pentru asistenţa judiciară nu corespund activităţii efective a avocaţilor iar modul de bugetare generează mari întârzieri la plată, cu consecinţe evidente în ceea ce priveşte funcţia şi menirea acestora – asigurarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

La audiere au mai participat preşedinţii comisiilor de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi ai barourilor.

Cele mai citite

Parteneriat strategic pentru incluziune: Memorandum pentru sprijinirea refugiaților în România

Parteneriatul reprezintă un pas esențial pentru susținerea grupurilor vulnerabile și crearea unui mediu de afaceri mai echitabil Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) și Agenția...

Jamie Foxx a dezvăluit detalii emoționante despre accidentul vascular cerebral

Jamie Foxx, actor premiat cu Oscar, a dezvăluit detalii emoționante despre criza medicală majoră prin care a trecut în 2023, când a suferit o...

Trei sferturi din companii oferă beneficii de Crăciun angajaților: prime în bani, tichete cadou și petreceri de echipă

Potrivit rezultatelor, 76% dintre angajatori au deja alocat un buget, 16% au spus că nu dispun de fonduri, iar 8% nu au luat încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă