3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiTimiş: Primarul a retras proiectul de atribuire de terenuri tinerilor

Timiş: Primarul a retras proiectul de atribuire de terenuri tinerilor

Întrucât comisia primăriei care a întocmit lista a apreciat după propriile criterii data la care tinerii trebuie să aibă 35 de ani, doi dintre solicitanţi au dat în judecată primăria şi au câştigat. În timp ce comisia a apreciat că tinerii trebuie să aibă 35 de ani la primirea terenului, instanţa a hotărât că solicitanţii trebuie să aibă 35 de ani în momentul depunerii cererii.

Primarul Nicolae Robu a cerut de mai multe ori ca lista să fie reactualizată, cu numele tuturor solicitanţilor, întrucât decizia instanţei este valabilă pentru toţi cei care se aflau în respectiva situaţie, chiar dacă nu au apelat la judecată.

„Cred că primăria a interpretat vârsta cum a vrut, iar instanţa spune că s-a greşit. Cred că acum nedreptăţim cu bună ştiinţă nişte persoane care aveau vârsta conformă”, a atras atenţia consilierul independent Adrian Orza.

Viceprimarul Farkas Imre a răspuns că „noi, comisia, am considerat că instanţa a dat dreptate celor doi, iar restul nu şi-au mai exprimat intenţia”.

Primarul Nicolae Robu a cerut refacerea listei, fără discriminări şi a retras proiectul de pe ordinea de zi.

„Comisia trebuie să includă în listă şi celelalte alte cazuri similare celor care au câştigat în instanţă, dacă există. Trebuie tratate identic toate cazurile. Eu am mai spus-o. Acum înţeleg că situaţia este alta decât am ştiut eu. Când instanţa s-a exprimat favorabil pentru cei doi, comisia trebuia să reactualizeze întreaga listă cu toţi solicitanţii. Dacă avem cazuri de neactualizare, eu retrag proiectul şi comisia trebuie să refacă lista”, a concluzionat Nicolae Robu.

Primăria pune la dispoziţie gratuit 128 de loturi într-un nou cartier al Timişoarei, unde tinerii pot să-şi construiască prin ANL case, cu condiţia de a prezenta un credit bancar de 10.000 de euro, cu care să-şi poată începe construcţia.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă