O tânără în vârstă de 19 ani din comuna Baia de Fier, județul Gorj, a murit, după ce a fost înjunghiată de fostul iubit în fața casei părinților.
Criminalul nu a acceptat că a fost părăsit și a amenințat-o de mai multe ori.
Tânăra ceruse ajutorul poliției, însă rudele susțin că răspunsul primit ar fi fost că „atacatorul trebuie prins în fapt, ca să fie pedepsit”, potrivit ziare.com.
„Pe la 1 fără 20 m-a sunat un prieten de-ai lor: „Veniți că pe Denisa o înjunghie, o urcă în mașină și pleacă cu ea”. Ce puteam face mai mult. Fata a fost într-o mașină, a smuls-o din mașina respectivă, a înjunghiat-o că se vede balta de sânge acolo unde a înjunghiat-o și a fugit cu ea încoace spre Târgu Jiu”, a povestit mama fetei.
„Nu s-a luat nicio măsură, au spus în felul următor, că nu pot face nimic decât dacă îl prind în fapt. Asta e faptul, că a omorât-o”, a mai spus aceasta.
Tânăra a depus prima plângere în primăvară, iar pe cealaltă în urmă cu doar trei zile.
Poliţia nu a comentat aceste acuzaţii, au transmis doar că dosarul deschis în baza plângerii era în curs de cercetare.