Antrenorul formaţiei Rapid, Marian Rada, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în meciul Steaua – Dinamo, programat, duminică, în cadrul etapei a XIV-a a Ligii I, îşi doreşte ca ambele echipe să piardă, potrivit Mediafax.
„Nu ne interesează ce se întâmplă în meciul de duminică. Eu aş vrea să piardă amândouă echipele. Să mă uit în regulament să văd dacă e posibil şi ce li se poate întâmpla. Poate găsim o portiţă să piardă amândouă”, a spus Rada.
În cadrul conferinţei de presă, antrenorul giuleştean a răspuns ironiilor managerului general al FC Steaua, Mihai Stoica, cel care afirmase că până la finalul campionatului formaţia roş-albastră va avea un avans de 34 de puncte în faţa echipei Rapid. „Ce spun fel de fel de persoane neavenite nu ne interesează. Acel personaj ar trebui să vadă ce a făcut la Chiajna. Noi am fost ironizaţi că am făcut 0-0 la Chiajna după un meci pe care l-am dominat în totalitate. Dar iată că «cea mai bună echipă din România» (n.r. – Steaua) a capotat în Cupă la Chiajna. Cupă care reprezintă unul dintre obiectivele acelei echipe, care n-a mai câştigat eventul de 15 ani. Se băteau cu pumnul în piept că în acest an vor câştiga totul şi că sunt cei mai buni. Însă iată că se întâmplă şi alte lucruri. De aceea e mai bine ca fiecare să se uite în ograda lui şi să ne lase pe noi în pace pentru că Rapid a trecut de-a lungul timpului prin perioade şi mai proaste şi a renăscut pentru că aşa este Rapidul. E culmea cum lor le arde de ironii după ce au eşuat într-unul dintre obiectivele lor. Dar să lăsăm acel personaj pentru că precis acolo (n.r. – la Steaua) e dezastru mai mare decât la noi. Doar că acolo problemele sunt ţinute mai bine în frâu şi nu izbucnesc în afară”, a adăugat Marian Rada.
Rada a afirmat că nu este supărat pe antrenorul Marius Şumudică, în ciuda criticilor formulate de acesta, referitoare la jocul echipei Rapid. „Nu sunt certat cu Marius Şumudică. N-am avut ocazia să discutăm în ultimul timp. Eu nu mă simt vizat de niciun comentariu. Dacă vrea cineva să facă ceva la acest club eu nu iau locul nimănui. Eu nu sunt în locul nimănui. Ca de fiecare dată, a fost nevoie de mine, am acceptat, într-o situaţie în care nu cred că multă lume se înghesuia. Ce spune unul altul, nu ştiu. Sunt fel de fel de oameni care se autopropun, e treaba lor, eu deja sunt detaşat de aceste probleme”, a precizat Rada.