3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSenatorii au stabilit termene stricte pentru execuția Autostrăzii Unirii

Senatorii au stabilit termene stricte pentru execuția Autostrăzii Unirii

Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, propunerea legislativă a Guvernului privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași – Târgu Mureș denumită și Autostrada Unirii.

Obiectivul de importanță strategică pentru România ar uni Moldova de Ardeal printr-o șosea de mare viteză ce ar impulsiona economia celor două zone și ar face mai ușor accesul din Moldova spre vestul Europei.

Autostrada Unirii cuprinde tronsonul cuprins între Târgu Mureș și Târgu Neamț, tronsonul cuprins între Târgu Neamț și Iași și un pod peste Prut.

Senatorii PSD Vasile Toma și Dan Manoliu au introdus un amendament ce a fost acceptat la vot de colegii parlamentari prin care au stabilit cele două termene de finalizare a lucrărilor pentru tronsoanele Autostrăzii Unirii.

Astfel, pe tronsonul Ungheni – Iași – Târgu Neamț trebuie să se circule în regim de autostradă până al 31 decembrie 2024 iar tronsonul Târgu Neamț – Târgu Mureș trebuie să fie operațional până la 31 decembrie 2026.

Cele mai citite

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă