-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSebastian Bodu, despre urmările referendumului

Sebastian Bodu, despre urmările referendumului

Fostul șef al Fiscului crede că mu va mai exista diferență în abordările partidelor. “Cred că România se va schimba politic. Nu va mai fi stânga și dreapta (oricum, la noi mulți au impresia că sunt de dreapta doar pentru că sunt anti PSD, când de fapt sunt de stânga), ci progresiștii și conservatorii. Faptul că, ideologic, progresismul aparține stângii și conservatorismul dreptei va deveni irelevant. Și nu din cauza rezultatului la referendum, ci pentru că, de azi, va începe o campanie pe cât de puternică, pe atât de abilă pentru a impune agenda LGBTQ+. Cu spoturi video, cu influensări, cu evenimente, cu emoție, cu victimizări, cu reclamații. De către oameni care știu să facă asta. Care sunt, mulți dintre ei, organizați. Pas cu pas, pentru ca absorbția să fie cât mai sigură. Întâi legiferarea parteneriatelor civile. Apoi sesizări la CCR pentru ca definiția căsătoriei din Codul civil să fie declarată neconstituțională, aducând ca argument inclusiv rezultatul referendumului. In același timp, parlamentarii progresiști vor încerca legiferarea căsătoriei homosexuale”, a scris Bodu pe pagina sa de Facebook.

Acesta atrage atenția asupra introducerii pe agenda publică a adopțiilor homosexuale, în perioada următoare. “Urmează adopțiile homosexuale și inseminarea asistata medical, fie prin legiferare, fie prin nediscriminare, la CCR, in raport cu cuplurile heterosexuale. Și, bineînțeles, introducerea educației (homo)sexuale începând de la grădiniță. Iar noi vom fi ca broasca în ligheanul cu apă încălzită”, mai susține Sebastian Bodu.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă