„Autorităţile belgiene au revizuit condiţiile de acces pentru persoanele care se deplasează în acest stat dintr-o zonă roşie, cu aplicarea acestora începând din data de 25 decembrie 2020. Astfel, începând cu această dată, toate persoanele care nu au reşedinţă în Belgia trebuie să prezinte, la sosirea dintr-o zonă roşie, în care este inclusă şi România, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian.”, a anunțat miercuri Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.
Toate persoanele care intră în Regatul Belgiei au obligația de a completa cu cel mult 48 ore înainte de sosire formularul Passenger Locator Form dacă stau mai mult de 48 ore pe teritoriul țării. La sosirea pe teritoriul beligan călătorii pot primi un SMS prin care sunt informați cu privire la obligativitatea de a intra în carantină pentru 7 zile și a testării după expirarea acestui termen. În cazul unui rezultat pozitiv, persoanele infectate sunt obligate să intre în auto-izolare pentru 7 zile.