Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, și Patriarhul Teofil al Ierusalimului au fost cei mai importanți oaspeți care au onorat, sâmbătă, la Alba Iulia, ceremoniile dedicate Zilei Naționale și Centenarului Marii Uniri.
Pe la jumătatea programului a sosit la Alba Iulia și președintele Klaus Iohannis, care participase, în dimineața aceleiași zile, la ceremoniile de la București.
Mii de oameni simpli, din România și din Republica Moldova, au venit, la rândul lor, la Alba Iulia, la cea mai importantă sărbătoare a tuturor românilor.
Preafericitul Daniel a sfințit Monumentul Unirii, iar după aceea a fost inaugurat Podul Unirii, special construite, la Alba Iulia, în cinstea Centenarului. Monumentul Unirii are 20 de metri înălţime și are forma a patru cruci albe, care reprezintă Vechiul Regat și cele trei provincii istorice care s-au unit cu acesta la 1 Decembrie 1918: Ardealul, Basarabia și Bucovina.
„Realizarea unităţii naţionale de la 1 Decembrie 1918 a fost posibilă şi cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conştiinţei naţionale şi de afirmare a dorinţei de unitate naţională, în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, Basarabia şi Bucovina”, a subliniat Patriarhul Daniel. Acesta a amintit implicarea ambelor Biserici româneşti din Transilvania, ortodoxă şi greco-catolică, în împlinirea idealului Marii Uniri din 1918 şi a evocat memoria episcopului ortodox român de Caransebeş, Miron Cristea – ulterior patriarh al României, precum şi a episcopului greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, cei doi fiind aleşi în delegaţia care a prezentat actul Unirii în fața Regelui Ferdinand.
Cel mai important proiect din spațiul nostru istoric
„Noi, cei de astăzi, avem privilegiul de a fi moștenit rodul celui mai important proiect concretizat vreodată în spaţiul strămoşilor noştri. Este datoria și responsabilitatea noastră de a omagia trecutul și de a insufla generațiilor viitoare idealurile naționale, reîncărcate cu noi semnificații”, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, președintele Klaus Iohannis.
Înainte de inaugurarea Monumentului Unirii, Părintele Patriarh a sfințit două plăci omagiale dedicate făuritorilor Unirii din 1918 și a oficiat o slujbă de Te Deum în fața Catedralei ortodoxe a Reîntregirii, din Cetatea Alba Iulia.
În Cetatea istorică – fostă cazarmă austriacă, în ciuda gerului și a vântului, mii de pelerini au asistat, sâmbătă, la reconstituirea momentelor-cheie ale Unirii de la 1 Decembrie 1918: Marea Adunare Națională, cuvântarea lui Vasile Goldiș, „Rezoluțiunea Adunării Naționale” și Declarația de Unire.
„Pe stemă să fie vulturul și coroana“
Oaspeții au intonat Imnul Național și celelalte cântece istorice, au dansat Hora Unirii și au urat „La mulți ani României Mari”, iar părinții și profesorii le-au
explicat copiilor evenimentele produse acum 100 de ani. Cei mici au înțeles totul cu mintea și sufletul, iar dovadă stă rugămintea unui băiețel de vreo 10 ani, adresată părinților: „Când se unește Moldova cu România, pe stemă să fie vulturul și coroana!”.
Ceremoniile de sâmbătă, 1 decembrie 2018, au continuat la Alba Iulia cu o paradă militară a unităților Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, cu spectacole folclorice și, în cursul serii, cu focuri de artificii.
Acțiunile dedicate Centenarului Unirii au permis și lansarea, de către Municipalitatea din Alba Iulia – oraș cu numai 74.000 de locuitori, a noii devize, extrem de ambițioasă, a orașului: „Cealaltă capitală”. Deviza este bazată pe faptul că, deși Bucureștiul este capitală politică, Alba Iulia este orașul în care s-a născut România Mare. Pentru următorii ani, autoritățile locale au inițiat un program-pilot menit să aducă Alba Iulia la nivelul de „oraș inteligent”.
La acest program participă, cu fonduri proprii, și o serie de companii private din zona înaltei tehnologii, iar Primăria Alba Iulia a reușit să atragă, de la Comisia Europeană, fonduri totalizând 2.500 de euro pe cap de locuitor, care plasează, din acest punct de vedere, Alba Iulia pe primul loc între toate orașele României.
O parte dintre cele 500.000 de suplimente speciale de Centenar ale „României libere”, la inițiativa asociației unioniste „Acțiunea 2012”, au fost distribuite de voluntari cetățenilor prezenți la manifestările din Cetatea Albat Iulia.