1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia are cinci noi stațiuni turistice de interes local

România are cinci noi stațiuni turistice de interes local

Guvernul României a adoptat vineri, 19 martie 2021, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes local şi pentru modificarea anexei nr.5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, promovată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, inclusiv prin vizite în teren efectuate de specialiştii din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local alte cinci localităţi şi părţi din localităţi, respectiv comuna Frumosu (jud. Suceava), comuna Mălini (jud. Suceava), municipiul Salonta (jud. Bihor), oraşul Săcueni (jud. Bihor) şi zona de agrement Băile Figa – oraşul Beclean (jud. Bistriţa-Năsăud).

Menţionăm că zona de agrement Băile Figa este Destinaţie Europeană de Excelenţă, premiată în anul 2019 cu locul al III-lea pentru turismul de sănătate şi relaxare, iar localitatea Mălini face parte din două Rute Cultural Turistice, recunoscute de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Mai exact, este vorba despre Ruta Cultural Turistică a Caselor Memoriale din Bucovina, dezvoltată pe plan regional şi Ruta Cultural Turistică a Patrimoniului Muzeal din România, dezvoltată pe plan naţional.

Pe termen lung şi mediu, atestarea acestor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes local va crea un impact pozitiv. Prin prisma potenţialului turistic, dar şi a resurselor naturale şi antropice, acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, printr-un punctaj sporit, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influenţând, în consecinţă, şi creşterea circulaţiei turistice, dar şi diversificarea ofertelor.

De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste staţiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui la creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.

Cele mai citite

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...
Ultima oră
Pe aceeași temă